Adunati de pe plajele lumii, vikingii danezi au dat lovitura la Euro '92

Autor: Alexandru Dida 07.06.2000


Incet, incet, pasii ne-au apropiat tot mai mult de noua editie a Europenelor. Astazi ne vom ocupa de episodul al saptelea dedicat turneului final gazduit de Suedia in anul 1992.

A fost, o spunem deschis, editia marilor "bombe". Prima dintre acestea a explodat chiar inaintea startului, Iugoslavia, calificata pe teren, fiind exclusa din competitie din motive politice - razboiul dus de sarbi impotriva poporului bosniac -, locul sau fiind luat de selectionata Danemarcei, clasata pe locul secund in grupa de calificare.

Despre editia din 1992 se poate spune ca a fost cea mai vibranta si mai cosmopolita dintre toate cele organizate pana la acea data. Pentru a-si asigura linistea si securitatea, organizatorii, de comun acord cu forul european conducator UEFA au limitat numarul de spectatori pe stadioanele din Gotteborg si Stockholm, zadarnicind din fasa planurile salbaticelor hoarde de huligani fara frontiere.

Judecata in plan pur fotbalistic, campania de calificari a scos in evidenta formatia Frantei - era si greu cu un tandem ofensiv Cantona -Papin, autor a 12 din cele 20 de goluri -, cea care nu a cedat nici macar un punct adversarelor ei in cele opt confruntari din grupa, desi printre candidatele la turneul final se numarau Spania si Cehoslovacia.

O mare si placuta surpriza a oferit-o antrenorul englez Graham Taylor, temerar in actiunea de primenire a lotului - a renuntat fara remuscari la legendele Bryan Robson si Chris Waddle -, care a mers pe mana unor debutanti intre care Alan Shearer (21 de ani) s-a dovedit pionul salvator el marcand in Polonia golul cu care Anglia a primit viza pentru Suedia, in detrimentul vecinei Irlanda.

Aflata la concurenta cu Scotia, Elvetia si Bulgaria, reprezentativa Romaniei nu a stiut sa exploateze culoarul favorabil ivit chiar in faza finala a preliminariilor, innecandu-se precum tiganul la mal. O anume infatuare sau poate miza coplesitoare, i-a facut pe tricolori sa ia jocul cu Bulgaria, la Sofia, mult prea usor. Constienti de faptul ca doar victoria ii poate califica, tricolori au deschis scorul prin di Popescu (min. 30) si se parea ca nu vor avea probleme. Ca un facut, dupa pauza, o alta echipa a Romaniei a aparut pe teren, in locul pragmatismului facandu-si loc lejeritatea. Nu faptul ca am fost egalati de Sirakov a deranjat ci faptul ca desi am avut sansa victoriei - Hagi a ratat cu mare usurinta un penalty -, nu am fructificat-o, fiind nevoiti sa asteptam inca patru ani pentru a accede intr-un turneu final. Alaturi de Suedia, tara gazda, in grupele turneului final s-au mai aflat Scotia, Danemarca, Anglia, Franta, Olanda, Germania si Comunitatea Statelor Independente (CSI) - mostenitoarea defunctei URSS.

In grupa A, Suedia (5 puncte) si Danemarca (3) au reusit sa se impuna in fata Frantei (2) si Angliei (2), pasind la brat in semifinale. In cealalta grupa, B, Olanda (5) si Germania (3) lasand in urma, dupa acelasi algoritm al punctelor, Scotia (2) si CSI (2).

In prima semifinala, Germania lui Hassler si Sammer a trecut la limita, 3-2 de echipa gazda, urmand sa intalneasca in finala surprinzatoarea echipa a Danemarcei, invingatoare la loteria penaltiurilor - in cele 120 de minute regulamentare, scorul a fost 2-2 - in fata Olandei.

In istoria fotbalului danez, ziua de 25 iunie va ramane una de referinta, Jensen si Vilfort aducand unei echipe adunate in pripa din colturile lumii un succes incredibil.