Partidul prorus din Ucraina a blocat activitatea Parlamentului

Autor: Mediafax 30.06.2006
Opozitia prorusa a blocat, ieri, lucrarile Parlamentului ucrainean care trebuia sa voteze desemnarea Iuliei Timosenko in functia de premier, generand astfel noi incertitudini politice, la trei luni dupa alegerile legislative din 26 martie. Reprezentantii Partidului Regiunilor au blocat accesul la tribuna al presedintelui Parlamentului si au scos din functiune sistemul electronic de vot. Partidul Regiunilor a protestat astfel fata de modalitatile de desemnare a premierului si presedintelui Parlamentului, in replica la faptul ca nu a obtinut presedintia nici unei comisii parlamentare. Conform acordului de coalitie incheiat saptamana trecuta, Timosenko obtine conducerea Guvernului, partidul prezidential Ucraina Noastra presedintia Parlamentului, iar socialistii postul de vicepresedinte al consiliului.