Iasitex vrea afaceri de peste 20 mil. euro

Autor: Andreea Groenendijk 26.06.2006
ompania de textile Iasitex si-a bugetat pentru anul acesta o cifra de afaceri de peste 20 mil. euro, in crestere cu circa 15% fata de rezultatul din 2005. "Cresterea se bazeaza pe volumul investitiilor facute in tehnologie recent, care ne-au permis cresterea productivitatii", spune Gheorghe Caescu, director general al companiei. Potrivit acestuia, Iasitex este cel mai mare furnizor de textile pentru Ikea din sud-estul Europei, excepand Turcia. La sase luni, Iasitex a realizat o cifra de afaceri de circa 10 mil. euro. Caescu spune ca se asteapta la o rata a profitabilitatii de circa 10% anul acesta, ceea ce ar insemna un profit minim de 2 mil. euro pentru producatorul iesean. Compania a realizat o cifra de afaceri de 17,5 mil. euro anul trecut si un profit de 0,6 mil. eur o. Principalii actionari ai companiei sunt A2 Impex (cu 59,84%) si SIF Moldova, (cu 31,52%). Compania face parte din grupul SCR (Serviciile Comerciale Romane), care detine si Somesul Dej.