Pierderi in menghina la Hidromecanica

Autor: Mediafax 23.06.2006
Hidromecanica Brasov a incheiat anul 2005 cu o pierdere bruta de 7,7 mil. lei (2,2 mil. euro), comparativ cu 15 mil. lei, rezultatul negativ raportat in 2004, la o cifra de afaceri de 21 mil. lei, potrivit datelor firmei. In 2004, cifra de afaceri a companiei a fost de 21,9 mil. lei. Producatorul de motoare si turbine estima la sfarsitul anului trecut obtinerea unui profit pentru anul in curs de 109.000 lei, la o cifra de afaceri de 27,5 mil. lei. Pachetul majoritar de actiuni al Hidromecanica a fost detinut, in perioada 2001 - 2003, de Alexandru Crisan. Contractul de privatizare a fost revocat la finele anului 2003 de fosta Autoritate pentru Privatizare, iar Crisan a fost obligat sa paraseasca uzina, care a acumulat in acea perioada datorii de peste 400 de miliarde de lei.