Un raspuns

Desi lucrul acesta pare sa fie uitat, uneori, teatrul are, ca rost primordial, adresarea catre public. Tot ce se intampla pe scena, minunatele mari montari "traditionaliste" si la fel de minunatele mici spectacole "experimentaliste", subtilele inventii ale regizorilor si rafinatele solutii ale scenografilor, impresionantele desfasurari de abilitate fizica si de maiestrie vocala ale actorilor - ce mai incolo
si-ncoace, totul - serveste unui singur scop: desfatarea spectatorilor. De aceea, intrebarea-cheie in orice teatru este: cum sa-i atragi pe acesti spectatori?
Isi pun intrebarea de mai inainte, desigur, in primul rand directorii, care trebuie sa numere bani si sa trimita rapoarte "mai sus", si actorii, care trebuie sa infrunte, seara de seara, "monstrul cu o mie de ochi", adica sala plina, sau (infinit mai greu) monstrul fara de ochi, adica sala goala. Era sa spun ca e o preocupare ce nu tine cont de varsta, orientarea politica si apartenenta etnica a unui teatru, dar... In Romania exista, in afara teatrelor (sa le zicem asa) majoritare, si cateva teatre ale minoritatilor nationale; mai exact, noua trupe maghiare, doua trupe germane si o trupa evreiasca. Este vorba despre teatre profesioniste si posesoare, toate, de sediu permanent, propriu sau inchiriat, despre teatre avand nu doar un istoric bogat, ci si o participare activa la miscarea cotidiana a teatrului romanesc ca fenomen unitar. Este vorba, cu alte cuvinte, despre teatre avand o existenta artistica normala. Asta, cel putin, in teorie. In practica, lucrurile stau un pic diferit, caci, in afara trupelor maghiare, cu o componenta si un public clar identificabile (si, in consecinta, cu un statut nediscriminatoriu in comparatie cu trupele pur romanesti), celelalte incearca - patetic, uneori - sa supravietuiasca propriei lor ratiuni de a fi, adica absentei unui public specific. De cateva decenii incoace, atat comunitatea germana cat si cea evreiasca din Romania au scazut, din punct de vedere numeric, in mod drastic. E lesne de imaginat cum arata, in aceste conditii, auditoriul "de profil" al teatrelor respective - dupa cum e lesne de imaginat si ce eforturi li se cer, spre a rezista la suprafata vietii culturale (ba chiar a vietii pur si simplu), artistilor din ele. Vorba eroism nu este, in cazul lor, o vorba goala.
De pilda, Teatrul Evreiesc de Stat (pe care se intampla sa-l cunosc destul de bine) e o institutie, fara exagerari, curat eroica. Mandrindu-se cu o traditie importanta - ce presupune peste 130 de ani de existenta ca teatru de limba idis si aproape 60 ca institutie bugetara, dar mai ales un numar uimitor de personalitati actoricesti "furnizate", in ani, firmamentului national -, traditie care, acum douazeci de ani, inca, era proaspata si rodnica, mica scena din strada Iuliu Barasch respira astazi rar si greu. Banii care vin de la Primarie sunt putini, Federatia Comunitatilor Evreiesti nu e nici ea darnica, iar sporirea considerabila, de la o vreme, a numarului oamenilor de afaceri israelieni din Bucuresti nu s-a tradus, din pacate, printr-o inmultire a spectatorilor teatrului. Adaugand la acestea faptul ca trupa e alcatuita, in majoritate masiva, din romani "verzi" care invata idis "pentru ocazie" (a se citi: pentru fiecare spectacol), obtinem un tablou ce ar putea arata dezolant. Ca nu arata asa e meritul exclusiv al artistilor de la TES. In ultimele trei luni, ei au produs doua premiere, proportie pe care ar trebui s-o invidieze si scene cu trai mult mai comod.
Estera, musical de Octavian Sava si Marius Teicu, reia o legenda biblica binecunoscuta si intemeiata pe un episod istoric real: uciderea tuturor evreilor din imperiul persan, pusa la cale de "premierul" Haman, este evitata in extremis prin interventia Esterei, sotia evreica a imparatului Ahasverus (Xerxes). De peste 2 500 de ani, evreii din toata lumea sarbatoresc in fiecare primavara, la Purim, aceasta miraculoasa intamplare, rezumata acum in stil revuistic de Octavian Sava si "muzicata" foarte agreabil de Marius Teicu. Avand concursul decisiv al coregrafului Pastorel Ionescu, regizorul Dominic Dembinski semneaza un spectacol vioi, sprintar, cu priza la actualitate prin feluritele aluzii "punctuale", grevat doar de o scenografie nepermis de urata (Andreea Hasnas) si de unele dezechilibre in interpretarea actoriceasca. Pe fundalul unei bune evolutii a ansamblului, se detaseaza, prin jocul nuantat, Rudy Rosenfeld (Mordehai), Mihai Ciuca (Nebunul), Nicolae Calugarita (Haman), Monia Pricopi (Estera).
Tot un musical este si Romanul unui om de afaceri, inspirat din scrierile faimosului clasic al literaturii idis Salom Alehem (1859-1916), a carui proza descriind cu tandra ironie lumea oamenilor marunti din targusoarele Ucrainei natale a dat si "materia prima" a unor filme de mare succes precum, de pilda, Scripcarul pe acoperis. Semnatar al scenariului, Harry Eliad, directorul TES si unul dintre putinii regizori din Romania care stiu "cu ce se mananca" extrem de dificilul gen al musicalului, a extras din povestirile lui Alehem un fir epic credibil, infatisand aventurile ghinionistului Menahem Mendel, care se crede mare afacerist - pretext, de fapt, pentru o desfasurare scenica impresionanta prin acuratete coregrafica (gratie aceluiasi Pastorel Ionescu), cantabilitate a melodiilor (muzica originala si prelucrari din folclorul evreiesc: Radu Captari si Nicolae Caragea) si naturalete a jocului actoricesc. In jurul lui Alex Mihai, tanar actor aflat la primul sau rol mare (caruia ii face fata cu o timiditate ce se va topi, probabil, pe parcurs), evolueaza cu farmec Geni Brenda, Leonie Waldman Eliad, Monia Pricopi, Nicolae Calugarita, Mihai Ciuca, precum si, in roluri mai mici, Natalie Ester, Cristina Circei, Marius Calugarita, Mircea Drimbareanu, Mircea Dragoman, o reala surpriza producand, prin flexibilitate si nerv, Veaceslav Grosu. Adevarata vedeta a spectacolului este insa, din nou, trupa ca intreg, pentru ca la TES sunt fete frumoase si baieti inalti, pe care regia directorului a stiut sa le/sa ii puna in evidenta cu brio. Teatrul Evreiesc de Stat a gasit, se pare, un raspuns posibil la intrebarea formulata la inceput.