Sanatatea "Legaturilor bolnavicioase"

Unii critici care s-au grabit sa sfartece debutul lui Tudor Giurgiu, au insistat ca el nu "trebuie pus in context", ci judecat ca oricare alt film (desi doar faptul ca au tinut sa sublinieze acest lucru, inseamna ca l-au gasit "deosebit" de restul). Cu alte cuvinte, el nu trebuie pus fata in fata cu alte pelicule romanesti, majoritar catastrofale si, prin urmare, nu merita sa i se gaseasca calitati prin comparatie. Au spus ca ar trebui judecat "per se", ca o planta bizara crescuta in vid. E stupid: totul trebuie asezat in context - se numeste interpretare, evaluare, istoria artei. Nu e aceasta din urma o suma de conjuncturi? Eu o sa pun in context "Legaturi bolnavicioase" si o sa spun ca, in felul sau modest si neasumat, e inovator (sau groundbreaking, daca vreti). E g enul de film in fata caruia calificativele ca "bun" sau "rau" devin simpliste si care trebuie cantarit daca e sau nu important. Si e important... In primul rand, pentru ca e seducator. Cand ati mai putut spune asta despre un film romanesc? Are acele "valori de productie inalte" cu care ne-au obisnuit peliculele vestice impecabil confectionate si care se reflecta in toate departamentele, de la imagine, la montaj, la coloana sonora. E lucios, glossy, extrem de placut la privit, e o experienta senzuala care te cucereste de multe ori impotriva ta (pentru ca e departe de a fi perfect) si care sta cu tine mult timp dupa. Apoi, nu se forteaza sa spuna totul sau sa inghesuie cat mai multe obsesii pe cadru - pacatul capital al debuturilor. Nu vrea sa fie cu tot dinadinsul personal - si da, asta e o mare calitate, pentru ca in spatele lui nu transpare ego-ul gonflat al regizorului, "autor absolut" si sufocant. E bazat pe un scenariu scris de altii (Cecilia Stefanescu si Razvan Radulescu), pe care Giurgiu l-a transformat in ceva al lui, dupa strategia profesionistilor hollywoodieni care isi "personalizeaza" materialul pe care lucreaza. "Legaturile" sunt un pas mare - chiar daca deloc strident - spre o cinematografie normala, profitabila. E si una dintre foarte putinele pelicule de dupa revolutie care reuseste sa fie un succes comercial, fara a se compromite. Pe langa simtul vizual rafinat, are viata, umor, naturalete, secvente absolut memorabile si, in sfarsit, o perspectiva feminina. Si un cuplu de actrite proaspete si sexy care se gandesc si la altceva decat la cum sa supravietuiasca si cum sa-si vanda copiii. Si un love-story ... Care te misca... Maria Popistasu, alaturi de revelatiile Ioana Barbu si Tudor Chirila, sunt atat de fotogenici, carismatici si de intensi, ca parca simti cum emotiile lor se lipesc de camera. E si prima oara cand tinerii dau clasa unor monstri sacri, aici evident eclipsati de detonantul trio central.

I s-a mai reprosat lui Giurgiu ca umbla cu "jumatati de masura" si ca nu are curajul sa arate mai mult. Ca si cand n-ar fi deja destule filme cu incest si lesbianism care nu lasa nimic la voia imaginatiei. Regizorul inlocuieste erotismul explicit cu senzualitatea - cum se intampla in extraordinara secventa sub clar de luna, unde o simpla atingere de sani devine de o tandrete super-excitanta. Aici sta, de fapt, originalitatea "Legaturilor": ca aceste subiecte aparent transgresive sunt infatisate intr-o tusa lejera, neincrancenata. Curajul lui Giurgiu e in alta parte - in tupeul "politic incorect" de-a spune ca exista tineri ce trec prin experiente "alternative" sau limita care ii maturizeaza, dar care reusesc sa-si vada bine mersi de viata, fara a se lasa iremediabil schimbati de ele. "Legaturi bolnavicioase" este, in ciuda titlului "maladiv", o gura sanatoasa de oxigen in cinema-ul nostru tematic obosit si stilistic exasperat.



* Legaturi bolnavicioase, 2005. Regia: Tudor Giurgiu; adaptare dupa romanul cu acelasi nume al Ceciliei Stefanescu; cu: Maria Popistasu, Ioana Barbu, Tudor Chirila, Mircea Diaconu, Tora Vasilescu; distribuit de Transilvania Film