Marian si Victoria Zidaru - arta si profetie

Ziarul Financiar 24.03.2006
Cunoscutul istoric de arta Francis Haskell era interesat la un moment dat de caracterul profetic atribuit unor lucrari de arta. E o tema prezenta si in arta romaneasca sau legata cumva de Romania. Un exemplu de acest fel e celebrul autoportret cu ochiul scos al lui Victor Brauner, care i-a marcat ulterior intreaga gandire despre arta.

Si Marian Zidaru avea sa integreze in discursul sau artistic expozitia sa din 1985, Craciun insangerat, de la Muzeul satului ca o premonitie a evenimentelor din decembrie 1989. Marian Zidaru este unul dintre cei mai cunoscuti sculptori romani din generatia optzecista. A debutat, pe o linie neo-expresionista, in 1983 la galeria Atelier 35. Dupa 1990, impreuna cu Victoria Zidaru, a avut expozitii personale numeroase (1998 e un an de varf cu trei expozitii de anvergura, Focul la Muzeul national de arta din 1998, Semnul la sala Parlamentului, Cer si pamant la Muzeul literaturii romane), a participat la Bienala de la Venetia (1995), Bienala de la Sao Paulo (1991). in mod semnificativ nu fac parte din "lista lui Sorin Dumitrescu" si nu au fost invitati sa expuna la galeria Catacomba, desi asumarea traditiei religioase, desigur la un mod foarte personal si ex-centric, este un punct forte al programului lor. Cred ca nu gresesc daca spun ca, dupa 1990, Victoria si Marian Zidaru au reprezentat la noi fenomenul artistic cel mai exotic si mai incitant.

S-a vorbit pe buna dreptate in legatura cu activitatea sotilor Zidaru de un program artistic complet. Activitatea lor teologico-estetica, cu o dimensiune propagandistica si pedagogica explicit asumata nu are nici un fel de complexe in a apela la strategii artistice dintre cele mai contradictorii. Aflat sub dicteul "Inspiratorului universal", dupa propria sa marturisire, Marian Zidaru isi afirma, cu fiecare noua manifestare, in spatii anume destinate artei sau in spatii alternative, vocatia profetica si nevoia de martiraj. Haosul post 1989 din Romania si temerile milenariste, destul de raspandite in lume in anii de dinainte de anul 2000 i-au oferit un context favorabil. intre timp, lucrurile s-au mai schimbat, dar comunitatea Noului Ierusalim de la Pucioasa, fondata de Marian Zidaru, continua sa existe intr-o formula stabila care cuprinde si Atelierele de creatie ortodoxa de la Targoviste. Reeditand proiecte utopice de secol 19 (idei fourieriste au inspirat in Romania efemerul falanster de la Scaieni), tinerii si tinerele de la Pucioasa sunt antrenati in productia de icoane si alte artefacte ale caror prototipuri apartin lui Marian Zidaru si care alimenteaza cu buna stiinta pe aceasta cale o arta anonima, fara veleitati de originalitate. Orice tehnica este binevenita, dar nu pentru a fi obsesiv explorata in sine sau ca expresie a unei trairi si problematici individuale, ci pentru a sluji unui scop bine precizat, situat in afara ei. Tehnicile sculpturii domina, dar si pictura este foarte prezenta, mai ales in ultimul timp. Lemnul cioplit evoca arhaicul, unde gestul si manualitatea sunt valori morale. Modelajul este agreat pentru posibilitatea multiplicarii, foarte importanta in cazul unui proiect artistic care urmareste sa transmita si sa convinga. Expozitiile Zidarilor sunt intotdeauna instalatii, in care intervin adeseori obiecte de factura artizanala - ready-made rustic - confectionate la Atelierele de creatie ortodoxe de la Targoviste. Materiale sau chiar lucrari mai vechi sunt reciclate, dezmembrate si reconfigurate. Fotografia prelucrata digital intregeste acest conglomerat paradoxal unde arhaisme si tehnologii ultramoderne fuzioneaza. Ideologul Marian Zidaru este secondat cu imaginatie si verva inepuizabile in lucrul cu materia de catre artistul cu acelasi nume.