Meseria de a minti

Autor: Marian Nazat 18.02.2006
Inceput ploios de iarna. Una dintre acele zile pe care ti-ai dori din tot sufletul s-o eviti sau s-o scoti din calendar, dar viata este un sir de corvezi marunte, obositoare si nesuferite.

Mai ales cand afara sufla vantul si ploua marunt, enervant de-a dreptul, fara sa stii macar daca se va opri vreodata. Intre noi si primavara s-a pus de-a curmezisul, cu o incapatanare detestabila, anotimpul vifornic, aducator de troiene si geruri napraznice. Clipe de asteptare incordata, lungi si apasatoare, mohorate si chinuitoare, pe care le vom uita la primul zurgalau de ghiocel.

Retrasi in fragilitatea propriilor fortarete, inlauntrul carora traim amagirea unei solitudini totale si suficiente in vecinatatea poeziei, nascuta, vorba lui Pavese, din ratacirea neghiobului care se trezeste sa spuna despre mare ca "Parca-i untdelemn!". D ar gratia acestei stari n-o poti duce si in spatiul din afara ta, acolo unde poetii au fost executati de mult, ca fiinte subversive si inutile, fatal-daunatoare pentru organismul social. Victimele unei agresive cure de pragmatism, prescrise de "doftorii" in ale reusitei cu orice pret, dupa retetele infailibile ale societatii de consum, ne-am trezit cu sensibilitatea extirpata, incapabili sa mai vibram la intalnirea cu emotia, atunci cand destinul isi deschide aripa pentru a ne binecuvanta. Frumosul artistic a murit odata cu refuzul omului de a crede in vers sau simfonie, ca remedii al efemeritatiii stirbe. A urmat un picaj dement, in care prostul gust a invadat rebarbativ stanjenitoarea noastra existenta, intr-un cor de vaicareli inestetice.

Frica de sinceritate ne-a izgonit din tinutul manos al artei, fiind nevoiti astfel sa ne refugiem cu lasa resemnare in desertul sterp al minciunii, ca "obligatie civica si flagranta", dupa cum marturiseste Alexandru Paleologu. "Arta de a trai - scrie Pavese - este arta de a sti sa crezi in minciuni. Lucrul ingrozitor este ca nestiind ce este adevarul, stim, in schimb, ce este minciuna". Asa se face ca vietuirea noastra nu poate fi conceputa azi in afara politicii, ca expresie murdar-dezonoranta a acestei mutatii sinucigase. Pe baza contractului pe care l-am semnat din inconstienta, suntem mintiti in fiecare zi de indivizi reprobabili, mandatati prin votul prostiei noastre, ca expresie democratica a vointei colective. Intre aceste rate, de o infricosatoare gravitate, ne prefacem ca existam, glorificand nimicul si netrebnicia.

Suntem pacaliti inca din frageda pruncie, cand cei mari ne ameninta ca vine "bau-baul", daca vom continua sa plangem. Suntem pacaliti si cand ni se sopteste conspirativ ca darurile de sub bradul impodobit au fost aduse de Mos Craciun, ori cand ni se fac promisiuni electorale. Treptat, realizam ca minciuna nu este un pacat, ci o regula a jocului, uneori chiar o virtute, daca ne raportam la vanzatorii de iluzii care conduc destinele lumii. Caci reusita lor se bazeaza pe credibilitatea noastra natanga, pe de o parte, si pe abilitatea lor diabolica de a-si construi programe atragator-imbatabile din neadevaruri, pe de alta parte. Sinceri sau mincinosi ne amestecam de-a valma si ne pierdem identitatea intr-o succesiune de aparente inselatoare, abandonandu-ne pe drum mastile prefacatoriei. Pedepsele sunt prea blande, iar executarea lor este, de regula, suspendata, asa ca nimeni nu se mai teme sa vanture cuvinte goale si sa cumpere suflete inocente prin fagaduinte otravite. S-a ajuns la o perversa voluptate a minciunii, mereu mai rafinata si irezistibila, speculandu-se in acest fel obsesia fiintei umane de a se desprinde de realitatea plata si anosta. Ce altceva, daca nu nascociri, sunt basmele si legendele, ori Paradisul, ca suprema gogorita a mintii omenesti?

Primim minciuna, cu indiferenta sau suferinta, de la persoana iubita ori de la medicul care evita sa ne aduca la cunostinta diagnosticul real si nici macar nu ne mai revoltam, obositi de atatea capitulari. Mintim pentru a trai si traim pentru a minti! Ce jalnica meserie! Doar cand murim suntem sinceri, induiosatori de sinceri ... "Dar trebuie sa-ti pastrezi echilibrul - ne consoleaza Cesare Pavese -, pentru ca ce are omul de trait, daca nu tocmai ce inca nu traieste?"