Privatizarea Electroputere, revocata

Ziarul Financiar 10.02.2006
Guvernul a revocat oferta de vanzare a actiunilor detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Electroputere Craiova si a optat pentru alta strategie de privatizare a societatii, avand in vedere interesul investitorilor de a prelua doar o parte din sectiile uzinei. Decizia a fost aprobata ieri printr-o hotarare care prevede ca potentialilor ofertanti le vor fi restituite integral sumele platite pentru dosarul de prezentare, garantia de participare si taxa de acces in societate. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, a explicat decizia prin situatia economico-financiara dificila a societatii, precum si prin interesul unor investitori de prestigiu "doar pentru anumite module functionale ale Electroputere". Una din variantele luate in calcul este lansarea la privatizare a companiei pe sectiile de productie, toate incercarile precedente bazandu-se pe o strategie de trecere in proprietate privata a Electroputere ca intreg. Mediafax