Oltenii de la Star Conf ies cu PR@Z pe piata

Autori: Anca Rif, ZF Transilvania , Sorina Popa 13.01.2006
Proprietarii firmei de confectii Star Conf Hunedoara, Virginia si Sorin Szabo, au decis sa-si lanseze propriul brand dupa ce multi ani au produs articole pentru firme de renume din intreaga lume. Numele ales: PR@Z.

"Noi suntem din Oltenia si atunci ne-am gandit ca praz este un nume potrivit brandului nostru. E adevarat ca l-am actualizat putin", sustine Virginia Szabo.

Ea spune ca la inceput, produsele cu aceasta marca vor fi vandute prin marile retele de magazine, dupa care vor deschide magazine proprii.

"Ne vom concentra pe orasele mari din tara. Vrem sa vindem bran-dul, nu produsul. Am castigat o experienta, dupa cativa ani in care am lucrat, si lucram in continuare, in sistem lohn, pentru firme renumite, ca Benetton, Mark&Spencer, Liabel. Ne dorim sa inlocuim lohn-ul cu brandul, cu produsul finit fabricat de noi. Facem astfel un transfer al productiei in sistem lohn catre propria marca", a mai spus Szabo.

Compania a deschis deja primul sau magazin, la Deva, in centrul municipiului. Produsele marca PR@Z se concentreaza, in proportie de 70%, pe lenjeria pentru copii, imbracaminte de noapte si imbracaminte exterioara.

Star Conf a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,4 mil. euro, nivel pe care proprietarii spun ca il vor atinge si in acest an.

In ceea ce priveste 2006, oficialii firmei se asteapta la o crestere a cifrei de afaceri cu 22% in lei pana la 6,3 mil. lei (circa 1,8 mil. euro).

Cei doi oameni de afaceri intentioneaza ca anul acesta sa deruleze investitii de aproximativ un milion de euro in alte doua proiecte. Unul vizeaza construirea unui complex agroturistic in apropierea municipiului Deva.

"Vom avea aici o crama in stil medieval, cabane de vanatoare si exista deja un grajd cu 14 cai. Tot aici vom construi cateva terenuri de tenis de camp. Clientii vor beneficia numai de produse bio, din ferma noastra", declara Sorin Szabo.

Celalat proiect este continuarea lucrarilor la baza sportiva de la poalele Cetatii din Deva. Cei doi oameni de afaceri vor sa sa ridice un club select, profilat pe tenis de camp, aerobic, fitness, swatch, pentru oameni de afaceri.

transilvania@zf.ro