Fundatia Gojdu, finantata de Romania si Ungaria

Ziarul Financiar 02.12.2005
Guvernele roman si ungar vor aloca anual cate o suma minima de 200.000 euro de la bugetul de stat pentru functionarea Fundatiei Publice "Gojdu", in baza unui acord interguvernamental ratificat in ultima sedinta a Executivului. Acordul a fost semnat de ministrii afacerilor externe ale celor doua state la 25 octombrie 2005, cu prilejul sedintei comune de guvern de la Bucuresti. Acordul prevede infiintarea Fundatiei Publice Romano-Ungare "Gojdu", care urmeaza sa aiba sediul la Budapesta. Printre obiectivele Fundatiei sunt acordarea de burse, organizarea de expozitii permanente si temporare, de programe stiintifice si conferinte si altele. Fostul avocat si om politic roman Emanuil Gojdu (1802-1870) a decis, printr-un testament redactat in 1869, ca intreaga sa avere sa revina comunitatii romanesti din Ungaria si Transilvania. Fun datia a functionat in perioada 1870 - 1952, acordand peste 5.600 de burse. Dupa instaurarea regimului comunist in cele doua state, Ungaria a nationalizat bunurile fundatiei.

Mediafax