Rusii au dublat afacerile la CS Resita
Autor:
Andrei Chirileasa
30.11.2005
Vanzarile CSR s-au ridicat in primele trei trimestre la 63 mil. euro (228 de milioane de lei), cresterea datorandu-se, in primul rand livrarilor mai mari catre Artom Slatina si Mittal Steel Iasi, principalii clienti ai combinatului. In aceste conditii, CSR a obtinut un profit net de 0,72 mil. euro (2,6 mil. lei), fata de pierderi ce s-au ridicat la 9,6 mil. euro in primele noua luni ale lui 2004.
Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati pentru a oferi mai multe informatii pe marginea acestor rezultate.
Grupul rus TMK controleaza CSR prin intermediul firmei germane Sinara Handel, care detine 75,77% din actiuni. TMK a preluat pachetul majoritar de 74% din actiunile combinatului in februarie 2004 pentru suma simbolica de 1 euro, in cadrul unei tranzactii in care vanzatorul a fost AVAS. Ulterior, TMK a realizat o majorare de capital in valoare de 8 mil. euro, majorandu-si astfel participatia in cadrul companiei.
Combinatul Siderurgic Resita a mai fost privatizat o data in 2000, dar vanzarea catre firma americana Noble Ventures a esuat.
Actiunile CSR sunt listate pe Bursa Electronica RASDAQ, unde s-au tranzactionat in ultima sedinta in jurul pretului de 0,225 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de peste 8 milioane de euro.