Ziarul Financiar a lansat leul greu
Ziarul Financiar
01.07.2005
Presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, au fost primii romani care au retras noii bani dintr-un bancomat al BRD - Groupe Societe Generale, in cadrul unei festivitati organizate de Ziarul Financiar.
Sosit la sediul central al BRD cu cateva minute inainte de miezul noptii de joi spre vineri, Basescu a schimbat cateva cuvinte cu oficialii prezenti si s-a retras pentru putin timp solicitand asistenta unui reprezentant al bancii pentru a-si testa cardul la un alt bancomat din incinta.
El s-a alaturat apoi premierului Tariceanu si celorlalte oficialitati, printre care presedintele BRD - Groupe Societe Generale, Patrick Gelin, vicepremierul George Copos si fostul ministru al Finantelor, Mihai Tanasescu.
"Am venit sa vad ce-a iesti din ce-am sadit" i s-a adresat Tanasescu sefului statului. Basescu i-a replicat promt: " Daca l-ai sadit tu, iese sigur stramb".
Imediat, pe un ecran de mari dimensiuni, a inceput numaratoarea inversa care anunta venirea momentului zero, adica intaiul minut al zilei de 1 iulie. Traian Basescu a fost invitat de directorul editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hostiuc, sa extraga primele bancnote cu leul greu.
Presedintele a scos din ATM-ul BRD patru bancnote noi, de 5 lei, 10 lei, 50 de lei si 100 de lei. Fluturand in fata camerelor de televiziune noile cupiuri, Basescu a explicat corespondenta valorica a acestora cu vechile insemne.
"Multumesc mult tuturor celor care au facut posibila aparitia leului greu, care este un semn de sanatate in economia romaneasca", a afirmat seful statului.
El a fost urmat de premierul Tariceanu, care a pregatit pentru acel moment un mic catren: " Se-nplineste gandul meu/ Tariceanu si Basescu, vin astazi cu Isarescu/ sa v-aduca un nou leu/ leul greu".
Dupa ce a efectuat aceeasi operatiune, Isarescu a declarat, pe un ton mai sobru, ca leul nou readuce moneda romaneasca la valori europene, demne de statutul de moneda convertibila.
Guvernatorul BNR a reiterat avantajele denominarii si a afirmat ca leul nou transmite un mesaj proeuropean si anume ca societatea si economia romaneasca se despart de o perioada inflationista si se inscriu pe o traiectorie de performanta si competitivitate. In opinia oficialului bancii centrale, noua moneda va usura trecerea la euro.
"In aceste conditii, nu-i doresc viata lunga, ci o viata sanatoasa", a conchis Isarescu.
In completare, Basescu a evidentiat rolul de insemn national al monedei, alaturi de drapel, imn si stema.
"Moneda este al patrulea insemn national care defineste brand-ul de tara", a adaugat presedintele Romaniei.
Seful statului a tinut sa aminteasca momentele neplacute pentru moneda nationala din istoria ultimilor 15 ani, evocand deprecierea puternica din anul 1997.
"De atunci leul a ajuns aproape ca un maidanez. S-a depreciat, ajungand la un raport de 30.000 de lei pentru un dolar", a mai spus Basescu.
El a incheiat multumind Bancii Nationale pentru efortul de a transforma moneda "intr-un leu greu, un leu puternic, asa cum poate fi si natiunea romana".
Si premierul Tariceanu a avut o noua interventie, exprimandu-si convingerea ca denominarea reprezinta un pas care marcheaza incheierea tranzitiei in domeniul economic si aduce leului valoarea meritata in raport cu starea economiei. El l-a asigurat pe guvernatorul BNR de tot sprijinul Guvernului in demersurile facute de banca centrala.
Cei trei oficiali au parasit incinta BRD in jurul orei 00.30 pentru a inaugura si bancomatele cu lei noi de la Alpha Bank. La incheierea celui de-al doilea moment festiv, ei s-au retras pentru cateva clipe intr-un restaurant din apropierea sediului Alpha Bank.
Evenimentul organizat de Ziarul Financiar a marcat intrarea in circulatie a noilor bancnote si monede, reprezentand valori de 10.000 de ori mai mici decat cele inscrise pe cupiurile vechi. Astfel, corespondetul a 10.000 de lei vechi va fi noua unitate monetara - un leu greu.
Dupa patru luni de afisare dubla a preturilor, romanii vor utiliza in paralel, pana la sfarsitul anului viitor, atat leii noi cat si bancnotele si monedele vechi. Cupiurile vechi isi vor pierde puterea circulatorie de la 1 ianuarie 2007. Preschimbarea lor va fi asigurata, insa, de BNR pe termen nelimitat.
Ideea denominarii a fost promovata de banca centrala in urma cu trei - patru ani, insa decizia taierii zerorurilor din coada leului a fost amanata pana la mijlocul anului trecut, una dintre cauze fiind rata inalta a inflatiei.