BBC pregateste un iTunes al televiziunii

Autor: Anca Barbulescu 18.05.2005
BBC a anuntat ca are in plan lansarea unui serviciu media online in septembrie, prin care abonatii sai vor avea posibilitatea sa descarce emisiuni de televiziune si de radio pe propriul PC, scrie CNET News.com. Directorul media al BBC a afirmat ca spera ca noul sistem sa poata concura cu magazinul online de melodii al Apple, iTunes, si eventual sa devina echivalentul acestuia pentru televiziune. Versiunea de test va oferi in prima faza unui numar de 5.000 de utilizatori posibilitatea sa caute si sa aleaga de pe Internet emisiuni ce insumeaza aproximativ 190 de ore de programe TV si 310 de ore de radio. Noul serviciu al BBC va functiona ca o retea de schimb de fisiere, iar pentru a avea siguranta ca doar abonatii BBC vor putea descarca programele va fi introdus si un sistem digital de protejare a drepturilor de autor.