Phenianul are arme nucleare

Ziarul Financiar 10.05.2005
Directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), Mohamed El-Baradei, a estimat ieri ca regimul nord-coreean ar putea detine cinci sau sase bombe atomice, adaugand ca un eventual test nuclear al Phenianului ar deschide "o cutie a Pandorei". Intrebat daca intr-adevar Coreea de Nord ar putea avea deja sase arme nucleare, El-Baradei a raspuns: "Cred ca va apropiati de estimarile noastre". "Stim ca Phenianul avea plutoniu suficient pentru cinci sau sase arme nucleare. Stim ca avea infrastructura necesara pentru fabricarea acestor arme. De asemenea, stim ca detine sisteme de lansare", a subliniat directorul AIEA. Mediafax