Mariana Dragescu si Escadrila Alba (V)

In Bucuresti, in primii ani de dupa razboi, viata continua, in aparenta, la fel ca inainte. Putini realizau ca dictatura care se instaura va ramane neclintita decenii in sir. "Lumea veche" nu-si presimtea sfarsitul. Aviatoarele din fosta Escadrila Alba erau inca tinere si pline de speranta.

Uneori, Mariana trecea pe la restaurantul "Hanu Ancutei", tinut de o rusoaica "alba", Xena Balas. Pe Xena o cunoscuse la Odessa, in timpul razboiului. Pe atunci, Mariana facea uneori si zboruri de legatura cu RWD-ul, ducand cate un ofiter sau cate un pachet mai important de la Bucuresti. Intr-o zi, cand Smaranda Braescu a auzit ca prietena ei pleaca la Odessa, a tinut mortis s-o insoteasca: "Vin si eu!". S-au plimbat amandoua printr-un oras care, in ciuda razboiului, isi pastrase farmecul si isi redobandise belsugul de odinioara. Aic i, Smaranda o cunostea pe Xena Balas, o rusoaica net anticomunista, maritata cu un roman, Columb, radiotelegrafist la compania aeriana LARES. Cuplul s-a stabilit ulterior la Bucuresti. Xena a deschis restaurantul "Hanu Ancutei", iar Nadia Russo nu pierdea prilejul sa mai primeasca de la ea oase pentru catelul Mot, trimitandu-i in schimb vorba Xenei: "Mot iti pupa mana!".
In cateva fotografii de epoca apare si acest catel, adevarata mascota in aviatia sanitara, cu mai multe zboruri la activ... Prilej de amuzament si destindere pentru piloti. Cand s-a intors de pe front, Nadia l-a adus cu ea la Bucuresti, in apartamentul sau din Piata Romana, unde catelul obisnuia sa iasa pe terasa si sa latre la avioanele care treceau pe cer! Isi pastrase obiceiurile de pe aerodrom...
Apartamentul Nadiei Russo a fost scena unor intalniri secrete, imediat dupa razboi, intre personaje importante, ceea ce ii va aduce proprietarei, in cele din urma, ani grei de inchisoare sub regimul comunist.
"S-a intamplat ca a venit in vizita la Nadia comandantul aviatiei de vanatoare, generalul Romanescu, insotit de un colonel englez. Se pare ca au mai venit inca o data, si asta evident ca a trezit atentia Securitatii (...). De atunci, Generalul Romanescu a disparut complet si am auzit ca a fost executat impreuna cu George Polizu, fratele lui Nicu Polizu-Micsunesti, celebrul pilot. A fost acuzat de spionaj. Nadia nu luase parte la conversatii, desi era apartamentul ei; dar ea plecase de acasa."
Nadia Russo a fost arestata in 1951 si condamnata la sapte ani de inchisoare. Dintre acestia a executat numai sase, in inchisorile de la Mislea si Miercurea-Ciuc, dupa care, in 1957, a fost deportata in Baragan, la Latesti, la 30 km nord de Fetesti, pentru inca cinci ani. Aici s-a casatorit cu Guy Bossy, var cu diplomatul Raoul Bossy. Guy era mai tanar decat ea cu vreo zece ani, ceea ce nu i-a impiedicat sa fie extrem de fericiti impreuna.
In lagar, Nadia a intalnit doua doamne cu totul aparte... Este vorba despre sotiile unor personaje importante ale politicii romanesti de altadata: Maria Antonescu, sotia maresalului Ion Antonescu, si Elena (Lilica) Codreanu, sotia Capitanului Miscarii Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.
Nadia Russo si-a amenajat, cu putinele mijloace de care dispunea acolo, o locuinta, unde buna ei prietena Mariana a vizitat-o in cateva randuri. Cele doua aviatoare au avut ocazia sa stea de vorba de mai multe ori cu doamna Maria maresal Antonescu, sa-i asculte povestea trista, evocand, cel mai adesea, figura sotului ei. Mariana isi aminteste cum le-a povestit Maria Antonescu ultima intalnire cu maresalul din ajunul executiei sale, pe 31 mai 1946...
Elena Zelea Codreanu era o femeie blanda si buna, care avusese toata viata de suferit din cauza politicii, fara sa fi avut nici un amestec.
La Latesti l-a cunoscut pe BŽbŽ Praporgescu, fiul generalului Praporgescu, cu care s-a si casatorit. Acesta i-a spus chiar, in gluma sau nu, ca o ia de sotie ca sa o scape de numele "Zelea-Codreanu"! Dupa eliberare, cei doi ii vor face o vizita Marianei Dragescu, in apartamentul ei din Bucuresti. Mai tarziu, Elena Praporgescu, fosta Codreanu, ramasa pentru a doua oara vaduva, avea sa se retraga la sora ei, in Moldova.
Daca multi piloti din Aviatia Regala au infundat puscariile comuniste in anii postbelici (amintesc doar cateva nume mai cunoscute: Tudor Greceanu, Horia Agarici, Hariton Dusescu, Sorin Tulea, Gheorghe Spulbatu, Virginia Dutescu, Nadia Russo), doamna Dragescu se poate considera... norocoasa. A scapat "usor", numai cu excluderea din aviatie in 1955, cand a fost pur si simplu data afara fara nici o explicatie.
"Trecusem in aviatia civila, am fost instructoare de zbor vreo trei ani, la Ghimbav. Incet-incet, personalul aviatiei civile a inceput sa fie inlocuit. Serviciul de cadre al aviatiei dinainte a fost inlocuit cu unul mai dur. La un moment dat, am fost chemata impreuna cu Rodica Popescu - una dintre primele instructoare de zbor fara motor de la noi din tara. Pentru ca tatal ei era doctor si avusese o functie mare in Ministerul Sanatatii, iar eu eram fiica de fost ofiter superior, a trebuit sa fim indepartate pe motiv de 'origine nesanatoasa', cum ziceau ei. Ne-au chemat pe noi doua si, fara nici o explicatie, sefa de cadre ne-a intins doua hartii si ne-a spus numai atat: 'Cadrele vechi, afara !'. Rodica Popescu a reusit sa-si gaseasca o functie mica, de birou, in administratia unui spital, iar eu am gasit la policlinica CFR 'Ana Ipatescu' un post de dactilografa. De aici am iesit la pensie in 1967."
Securitatea a avut-o in vedere si a incercat sa o racoleze la un moment dat ca informatoare. Fara sa reuseasca, gratie curajului si incapatanarii Marianei de a nu ceda. Tentativa securistilor s-a produs pe cand era dactilografa la Policlinica "Ana Ipatescu". Presiunile au inceput prin chemari repetate la Militie, unde era tinuta toata noaptea intr-un birou si amenintata ca are de dat socoteala pentru "fapte grele", care s-ar traduce in "cel putin sapte ani de inchisoare". Au urmat apoi cateva intalniri pe o banca din parcul Kiseleff, cu un securist care dupa aspect si felul de a vorbi parea tigan ungur. Mereu, cererea imperativa de a nu spune nimanui nimic. I s-a solicitat o autobiografie si o poza, fara nici o explicatie. Dupa o astfel de misterioasa intalnire, s-a hotarat brusc, cu orice risc, sa nu se mai duca. Amenintarile securistilor nu s-au materializat, si in cele din urma a fost lasata in pace.
In legatura cu astfel de sordide presiuni ale Securitatii, doamna Dragescu isi aminteste cazul unei persoane pe care o cunostea, sotia comandorului de aviatie Gheorghe (Georges) Miclescu. Chemata la Securitate pentru a fi cooptata turnatoare, aceasta a fost amenintata ca, in cazul unui refuz, i se va omori copilul. Disperata, sotia comandorului a ales sinuciderea.
"De cand am plecat din aviatie n-am mai zburat. Dar s-a petrecut un miracol. Dupa nu stiu cati ani, m-am pomenit cu o hartie venita din Franta, de la o doamna, contesa de Beauregard, decorata cu Legiunea de Onoare, ca a auzit de mine si de escadrila din care am facut parte. Aceasta doamna infiintase o asociatie de foste femei-pilot din Europa. Nu era cooptata nici o tara din blocul comunist, eu eram singura "comunista". Dar doamna de Beauregard aflase multe de la mine si stia cum am fost data afara din aviatie... Dintre fostele aviatoare, eu eram singura care participase la razboi (...). In cincisprezece ani, am fost la intrunirile lor, de doua ori in Franta, de doua ori in Anglia, in Austria, in Italia...".
Celebra deja in Occident, Mariana Dragescu ramasese cvasianonima in Romania anilor '80, chiar daca importanta Istorie a aviatiei romane din 1984 o mentioneaza in treacat impreuna cu alte camarade de zbor, reproducandu-i si fotografia, fara a sufla insa o vorba despre activitatea sa de pe frontul de Est.
Anii de dupa Revolutia din 1989 i-au adus o binemeritata notorietate. Presa a inceput din nou sa vorbeasca despre aviatoarele din Escadrila Alba (nu o mai facuse din anii '40 !), aviatoare care sunt acum redescoperite de publicul larg.
Pentru Mariana Dragescu, au ramas amintirile. Si fotografiile. Multi dintre pilotii de vanatoare, azi nume celebre nu numai in Romania, dar si in publicatiile de specialitate din Occident, i-au fost prieteni apropiati: Nicu Polizu-Micsunesti, Horia Agarici, Dido Greceanu, Ion Dobran, Dan Scurtu - in avionul caruia a trecut, candva, prin 1940, pe sub podul de la Cernavoda! -, Bazu Cantacuzino, Al. Serbanescu... Ori Max Manolescu, o celebritate a acrobatiei aeriene din anii '30, cu a sa formatie "Dracii rosii".
O epoca de legenda a aviatiei romane, care se confunda cu propria ei tinerete.
Ultima supravietuitoare a escadrilei, ajunsa la varsta de 95 de ani, are inca multe de spus Romaniei de astazi.
Privind-o, ascultand-o, imi spun ca am in fata o femeie cu o viata de o extrema bogatie, o viata exemplara si, cum scria atat de frumos generalul Dobran, "o viata inceputa in 1912 in slujba unei idei, zborul, pe care l-a servit cu pasiune in drumul ei spre astri".