A fost eliberat si ultimul reprezentant al grupului Ilascu

Autor: Mediafax 05.06.2007
Tudor Petrov Popa, ultimul detinut politic din grupul Ilascu, a ajuns ieri la Chisinau , dupa ce a fost eliberat din detentie de regimul de la Tiraspol. Petrov Popa a fost predat autoritatilor moldovene dupa o procedura aplicata si in cazul altor detinuti din grupul Ilascu, reprezentantul fortelor de securitate de la Tiraspol anuntandu-l ca este declarat persona non grata si ca nu are dreptul sa intre pe teritoriul transnistrean. Eliberarea lui a decurs fara incidente, dupa ce, sambata, Andrei Ivantoc a fost batut de fortele de securitate transnistrene in momentul eliberarii, potrivit BASA-press. "Totul este normal, daca se poate spune ca la inchisoare este normal", a declarat Petrov Popa, care le-a multumit tuturor celor prezenti, pentru sustinere. "Vr eau sa ajung mai repede acasa, in primul rand voi pleca la sora mea", a adaugat el.