Dinogetia (III)

"In partea de nord a Dobrogei exista patru ruine cu numele de Bisericuta: Dinogetia noastra, un deal in apropiere de Meidanchioi la sud de Niculitel, fortareata antica Salsovia din apropiere de Mahmudia si o insulita stancoasa vis-?-vis de Capul Dolojman." (Raymund Netzhammer, Antichitatile crestine din Dobrogea, Bucuresti, 2005, p. 123, versiunea romaneasca a editiei germane de la Bucuresti din 1918, aparuta la Editura Academiei Romane).

Cand facea observatia din deschidere, autorul cartii il cita pe ilustrul Constantin Moisil, care incercase o explicatie plauzibila a frecventei acestui toponim. In nota reprodusa de noi, autorul rezuma fara sa comenteze punctul de vedere al profesorului tulcean: "Moisil (in Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul 1910, p. 29- 34) presupune ca aceasta denumire fusese data acelor locuri in care se aflau lacasuri sfinte ale lui Mithras sau ale rudei acestuia, Iupiter Dolichenus". Ceva mai departe insa, referindu-se la Capul Dolojman, loc unde in Antichitate se afla colonia greceasca Orgame, devenita sub stapanirea romana Argamum, acelasi autor sugera discret o alta solutie. "Capul Dolojman insusi, precum si insula Bisericuta amintita mai sus si situata in partea diametral opusa acestuia, au urme puternice ale unor asezari antice si ale unor constructii bizantine. Aceste locuri vor aparea cu siguranta intr-o buna zi in listele localitatilor din Dobrogea de care se leaga descoperirea unor vestigii paleocrestine".
Deja Paul Nicorescu (1890-1946), inainte de al doilea razboi mondial, descoperea la Argamum primele vestigii paleocrestine. Urme bizantine erau semnalate de atunci si pe insula Bisericuta, de la est de Capul Dolojman. Desi mai apoi mult distruse, existenta acestor urme a fost mai recent reconfirmata prin cercetarile arheologului Mihai Severus Ionescu.
Cea mai plauzibila explicatie a toponimului "Bisericuta" a venit, fara ca ea sa fi fost datata ca atare din acest punct de vedere, in vara anului 1950, la Dinogetia. Acolo, in centrul si totodata punctul cel mai inalt al fortificatiei in curs de investigare arheologica, au aparut ruinele spectaculoase ale unei biserici bizantine de mici dimensiuni, care fusese construita peste depunerile romane nivelate. Descrierea ei din primul raport publicat in anul urmator suna cam asa (rezum): Bisericuta are ca plan un patrat cu laturile de 6 m, cu nise interioare si cu absida la rasarit, semicirculara in interior si poligonala in exterior. Colturile cladirii sunt intarite prin sase pilastri exteriori. Se mai pastreaza doar partea inferioara a peretilor, pe o inaltime de 30-80 cm. Numeroase fragmente de tencuiala zugravite in rosu, albastru si galbui gasite in daramaturi dovedesc ca interiorul era pictat in tehnica tempera. Tin sa notez ca planul alaturat acestui text si datorat arhitectului Stefan Bals arata ceea ce se observase de la inceput, anume ca acoperirea bisericii a fost realizata printr-o cupola de zidarie, ulterior prabusita.
In concluziile raportului colectiv de atunci, devenise deja clar ca bisericuta, impreuna cu asezarea postromana careia ii apartinea si cu mica necropola din jurul ei datau din secolele X-XI. Ceea ce nu se scria atunci si avea sa apara abia in rapoarte si studii ulterioare - prima data mai explicit si detaliat in monografia Dinogetia, publicata in 1967 - este faptul ca bisericuta era bizantina. Ea ramane pana astazi singura biserica bizantina de zid cunoscuta la Dunarea de Jos si a functionat in secolele XI-XII. Cititorul nostru de astazi se va intreba de ce specialistii eminenti care semnau raportul treceau sub tacere aceasta realitate arheologica si istorica remarcabila. Raspunsul este, in doua cuvinte, acesta: nu puteau. In realitatile dramatice ale acelor ani este de cuprins si de citat ca o explicatie intregitoare chiar preambulul impus al raportului din care am citat pe scurt ceva mai inainte descrierea bisericutei. Iata asadar acel preambul: "Sapaturile din punctul Bisericuta, satul Garvan, programate in planul de lucru al sectiei si al Institutului de Istorie si Filosofie al Academiei R.P.R. pe anul 1950, au ca scop de a urmari desvoltarea asezarii prefeudale descoperite acolo in campaniile anterioare si ilustrata prin aparitia, pentru prima data in sapaturile din Romania, a unui complex de bordeie si locuinte din secolele IX-XII, in cadrul problemei mai largi a asezarii Slavilor la Dunarea de Jos".
Adevarata in cele de mai sus era, desigur, prima descoperire si inregistrare sistematica a unei asemenea asezari de bordeie din toata aria Dunarii de Jos. Ea a servit de altfel drept model si termen de comparatie pentru asezari descoperite ulterior, de felul celei relativ contemporane de la Dridu.
Revenind la Dinogetia, s-a constatat chiar din acel moment al descoperirii bisericii bizantine ca reluarea locuirii acolo data de fapt din secolul X. Cat priveste atributul "prefeudal", el nu are nicio legatura cu realitatea istorica a vremii si a fost ulterior inlocuit cu "medieval", sau "medieval timpuriu". Ceea ce era si mai important si nu se putea spune era confirmarea celor deja expuse de mari savanti de felul bizantinologului Nicolae Banescu (1878-1971), anume ca, in secolele X-XII, regiunea in care se afla si Dinogetia apartinea unei unitati teritoriale administrative si militare numite thema, creata de Imperiul Bizantin la Dunarea de Jos cu numele de Paristrion sau Paradounavon. Bisericuta dovedea o data in plus aceasta realitate istorica, inlaturand premisa falsa care comanda reluarea masiva a cercetarilor de la Dinogetia. De aceea, in raportul din 1950, prezentarea acelei descoperiri senzationale era estompata si trebuia sa fie estompata.