Cursele charter dubleaza numarul romanilor care vor alege Tunisia pentru vacanta
Autor:
Roxana Grigorean
07.05.2007
Agentiile de turism care ofera aceasta destinatie de vacanta, introducand si chartere pe Tunisia, sunt Kartago Tours, Best Reisen si Tunisiana. Preturile pentru un sejur incep de la 200 de euro, ajungand si la 600 de euro.
Alaturi de Tunisia, care va creste considerabil anul acesta, Grecia, Turcia si Bulgaria vor atrage mai multi turisti romani.
"Outgoingul (plecarile - n.r.) va creste oricum in acest an cu 30%, pe Turcia asteptam o crestere de 40%, iar pe Grecia chiar o triplare", a spus Traian Badulescu, reprezentantul ANAT.
In Grecia isi vor petrece vacantele circa 30.000 de romani, iar in Turcia, 50.000 de turisti. "Cei mai multi vizitatori au fost interesati de Grecia", au spus reprezentantii Adonis Travel la prima editie a Targului de Turism Bucuresti care a reunit aproximativ 100 de expozanti. Grecia are atat destinatii pentru clasa medie, cat si destinatii mai ieftine. Astfel, Paralia Katerini au preturi de 200 de euro, in timp ce pe Rodos sau Creta preturile sunt cel putin duble.
"Nu sunt foarte hotarata unde voi merge in vara aceasta, avand in vedere ca va fi si concediu si luna de miere, insa iau in considerare Turcia, Croatia si Grecia", a spua Viorica S., 31 de ani.
In acelasi timp, Bulgaria ar putea ajunge in acest an Grecia ca numar de turisti, pachetele oferite aici fiind cam cu 5% mai ieftine decat cele de pe litoralul romanesc.
Destinatiile mai exotice sunt si ele cerute, insa de catre cei cu bugete medii.
"Am avut cereri pe Ibiza si Nisa, dar si pe Coasta de Azur, sau Creta", au spus reprezentantii Paralela 45. Pe toate aceste destinatii compania ofera chartere, iar preturile minime sunt in jur de 400 de euro.