Albumul de familie

Autor: Andrei Terian 04.05.2007
Autor a patru volume de versuri (Scrieri alese, 1992; week-end printre mutanti, 1993; adio adio dragi poezii, 1999; Planeta 0, 2002), al romanului Mortido (2003) si al recentelor Inertii de tranzitie (2006), O. Nimigean a fost unul dintre membrii proeminenti ai "Club 8"-ului iesean - de nu chiar un "maestru din umbra" al acestuia.

Altminteri, formula sa poetica poate usor sa induca in eroare. Ba absconsa, ba prozaica, uneori sanatos vulgara, dar intotdeauna subtila si rafinata, ea distileaza trairea in recipiente livresti si se arata ospitaliera cu toate curentele si cu toate stilurile, riscand, tocmai de aceea, sa fie asimilata optzecismului postmodern.
Si totusi, o asemenea inregimentare nu este doar pripita, ci cu totul falsa. Si aceasta deoarece pactul pe care O. Nimigean il stabileste cu precursorii sai este fundamental diferit de acela din optzecismul "canonic". Iata, de pilda, cum incepe enantiodromia (fragment) - un prolog, textul cu care debuteaza volumul nicolina blues*:
"din aproape in aproape ('chiar si cel mai lung drum incepe cu primul pas') privind mai intai rafturile diderot celine rostand crnjanski faulkner miller havel llosa thomas mann junger musil gombrowicz scarron goethe turgheniev eco borges hesse imitatio cristi arany apuleius petroniu kafka beckett proust gogol gongora charles d'orleans rilke o icoana veche a sfantului nicolae un calendar americanino 1999 un cal de sah (imi aminteste de copilarie de tata: ma invata mutarile mersul in L - toate celelalte piese s-au risipit) o icoana (imi aminteste de moscova de simona dansatoarea subacvatica) o ilustrata-nfatisand un coridor lung medieval trimisa de mihaela de la cambridge o ilustrata cu o moara de vant trimisa de costel din olanda o ilustrata cu bojdeuca din ticau (imi aminteste de merisor de vizita noastra la bojdeuca prin 1984 despre cum am intrat prin geamurile sparte in casa pustie - imi aminteste de o scrisoare pe care i-am expediat-o amandoi lui eminescu 'vino badie mihai ca fara tine suntem straini')" etc.
La prima vedere, nimic nu diferentiaza acest pasaj intesat cu referinte livresti de optzecistii bucuresteni. Dar alaturarea pe care o efectueaza poetul nu e deloc inocenta: ea incepe, ce-i drept, cu un zoom al propriei biblioteci, insiruind cateva dintre volumele personale, si continua cu enumerarea unor obiecte nu mai putin personale (icoane, ilustrate, lucruri dragi etc.). Ciudata este insa nu atat alaturarea in sine, ci faptul ca intre cele doua categorii de obiecte nu pare sa existe vreo fisura: privirea imbratiseaza cu aceeasi unda de emotie atat cartile, cat si celelalte lucruri. De altfel, secventa finala a fragmentului e suficient de clara in aceasta privinta. Identitatea poetului nu e alcatuita doar din memoria biografica, ci si din memoria culturala - si, de aceea, se intampla uneori ca amandoua sa se confunde (dovada aluzia la celebra invocatie a lui Creanga, pe care, intr-un moment de "neglijenta", autorul si-o insuseste). Si, tot astfel, cartile din biblioteca nu sunt nici obiecte de decor, nici porti catre o alta lume (aceea a Culturii), ci parti integrante ale propriei existente, in aceeasi masura ca, de pilda, albumul de familie. Sau, mai bine zis, ele sunt chiar pagini ale albumului de familie, de vreme ce intre Goethe, Turgheniev si Eminescu, pe de o parte, si Mihaela, Costel si Dan Lungu, pe de alta parte, nu exista vreo diferenta esentiala. Si unii si altii ii sunt prieteni, chiar daca unii (si, de ce nu?, si altii) sunt si autori.
Aceasta relatie personala cu "prietenii" (reali sau inchipuiti, vii sau morti, autori sau oameni "simpli") defineste intreaga poezie a lui O. Nimigean. Si, totodata, o singularizeaza. Caci, spre deosebire de varfurile Cenaclului de Luni si de epigonii lor, la poetul iesean livrescul nu e doar un arc pentru propulsarea propriei viziuni literare, ci si o componenta necesara a propriei vieti, o clipa de gratie in care intertextualitatea se transforma in intersubiectivitate (si invers).
De altfel, "personalizarea" literaturii strabate intregul volum. Ce-i drept, in grade diferite. Astfel, pe langa textele care disimuleaza relatia amical-intertextuala, exista in nicolina blues un calup de "iluminari" in cheie naturista sau morala, dar si un al treilea grup de poezii, propriu-zis erotice. Modul de constructie a ultimelor e acela pe care l-au preluat (nu fara un consistent aport personal) Constantin Acosmei si Dan Sociu: autorul arunca samburele poetic pe un sol in aparenta arid pentru ca, prin germinatie, acesta sa fertilizeze intreaga suprafata a textului. Ceea ce se poate lesne observa parcurgand piesa de rezistenta a ciclului amoros, si anume nicolina blues, unde referinta evanghelica transfigureaza banalitatea situatiei si tinuta prozaica a discursului:
"cand ma uit afara vad/ piata nicolina/ cand intorc privirile o zaresc pe gina// noi nu ne mai impacam/ nu-i comunicare/ unul langa altul stam/ sufletul ma doare// ea straina eu strain/ intre noi fisura/ cand prin casa ne lovim/ ne privim cu ura// parca nu mai incapem/ parca ne sufoca/ aerul ce-l respiram/ cleios ca o coca// munti din sisturi de siktir/ si-un pustiu de gheata/ futu-i mama ei sa-i fut/ asta nu e viata// as dori s-o iau din loc/ sa stau cu chirie/ sa re'ncerc sa intru-n joc/ orice-ar fi sa fie// si-mi va fi extrem de greu/ poate voi mierli-o/ dar oricum o dau in bara/ de nu-i spun adio// dumnezeu de sus din cer/ n-are sa ma lase/ ca pe-un osandit sa pier/ cu uratu-n oase// el ma va calauzi/ cu a lui povata/ si-ntr-o zi ne vom privi/ fata catre fata// randurile ce iti scriu/ draga mea codana/ sunt un semn ca mai sunt viu/ si te pun pe rana".
In nicolina blues, referintele culturale nu produc o polifonie babilonica, ci o simfonie in care autorul isi duce la bun sfarsit rolul de dirijor, lasand sa transpara printre note timbrul propriei originalitati. Cum e posibil acest lucru? Explicatia e simpla: atunci cand vine vorba de literatura, O. Nimigean takes it personal.
*) O. Nimigean, nicolina blues, cu un preambul de Serban Foarta, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2007, 142 p.