Producatorul de tigle Cars vinde o linie de productie cu 3 mil. euro
Autor:
Laurentiu Parnica - ZF Transilvania, Sibiu
01.05.2007
In luna februarie a acestui an, compania din Tarnaveni si-a majorat o linie de credit, de la 1,7 mil. lei (0,48 mil. euro) la 3,5 mil. de lei (circa un milion de euro), actionarii aproband ipotecarea unor bunuri ale societatii pentru obtinerea majorarii creditului comercial.
Potrivit ultimului raport financiar, disponibil pe piata Rasdaq, la jumatatea anului trecut, Cars realizase venituri de 6,7 mil. de lei (1,9 mil. euro), cu 18.49 % mai putin decat in perioada similara din 2005. De asemenea, raportul primului semestru al anului trecut arata o micsorare semnificativa a profitului net, pe care compania a motivat-o prin lipsa pietei de desfacere, precum si din cauza lipsei de lichiditati si a nevoii de imprumuturi.
Cars SA a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de 16,9 mil. de lei (5 milioane de euro) si a avut un profit net de aproape 2,4 mil. de lei (710.000 de euro). Potrivit ultimelor date disponibile, principalii actionari ai companiei sunt Comat SA cu 42% din titluri si AVAS cu 18,7% din actiuni.