Cinci britanici, gasiti vinovati pentru un complot terorist vizand Marea Britanie

Ziarul Financiar 30.04.2007
Cinci cetateni britanici au fost gasiti vinovati de complot in vederea comiterii pe teritoriul Marii Britanii a unor atacuri inspirate de reteaua al-Qaida, care ar fi putut provoca moartea a sute de persoane, relateaza Reuters.

Cei cinci planuiau sa foloseasca circa 600 de kilograme de nitrat de amoniu pentru a produce explozivi ce urmau sa fie folositi la comiterea de atacuri, in replica fata de sprijinul acordat de Marea Britanie Statelor Unite, dupa atacurile de la 11 septembrie.

Omar Khyam, Waheed Mahmood, Anthony Garcia, Jawad Akbar si Salahuddin Amin au fost gasiti vinovati de conspiratie cu cetateanul canadian Mohammed Momin Khawaja in vederea comiterii unei explozii de natura sa pericliteze viata altor persoane.

Fratele lui Khyam, Shujah Mahmood, precum si un alt acuzat, Nabeel Hussain, au fost gasiti nevinovati de implicare in acest complot terorist.

Procesul celor sapte a fost cel mai lung caz de terorism, instanta avand nevoie de mai mult de un an pentru a adopta o decizie in acest caz.Procurorii au declarat ca, in momentul arestarii, in 2004, inculpatii nu mai aveau decat sa adopte o decizie cu privire la o eventuala tinta pentru a comite atacurile. Mediafax