Adevarata istorie a kosonilor dacici (II)

Autor: Radu Ardevan 27.04.2007
In primul episod al acestui serial, istoricul clujean conf. dr. Radu Ardevan a trecut in revista istoria descoperirii kosonilor, monede dacice de aur in jurul carora continua sa pluteasca numeroase enigme. Gasite in Muntii Orastiei, in preajma Sarmizegetusei Regia, aceste monede au fost produse in atelierele mesterilor daci, cunoscuti drept iscusiti argintari, dar care, altfel, nu au batut piese din aur si nici nu l-au folosit la podoabe sau bijuterii. Cum se explica acest fapt? Si ce a determinat, la un moment dat, emiterea acestor monede-unicat? Randurile ce urmeaza trec in revista raspunsurile pe care istoricii le-au formulat de-a lungul vremurilor. (Radu Constantinescu)

De ce koson?
Istoricii au sesizat ca, in putinele izvoare literare care au supravietuit si care se refera cat de cat la spatiul nostru, apare un personaj, monarh dac, cu un nume intrucatva asemanator. In vremea lui Octavian Augustus, prin anii 20 i.Hr., se vorbeste de un rege dac, Kotyso, care cu cetele lui ataca stapanirile romane de la sudul Dunarii si a carui infrangere si ucidere de catre armata romana a fost resimtita ca o usurare. Tot pe vremea lui Octavian Augustus, dar pe la inceputul domniei lui, apar informatii despre un alt rege dac pe nume Koson. Pe baza acestor informatii, un numismat german, in 1910, celebrul Max Bahrfeld de la Berlin, a concluzionat ca aceste monede au fost batute in zona Muntilor Orastiei, in vremea lui Octavian Augustus, dupa disparitia lui Burebista, probabil in pregatirea unui mare razboi cu romanii. Se stie ca statele din antichitate nu bateau permanent moneda, ci ocazional. O mare emisiune monetara avea loc atunci cand statul se astepta la mari cheltuieli. Avand in vedere aceasta informatie, explicatia lui Max Bahrfeld parea cea mai coerenta. Numai ca prin anii '70 ai secolului XX, tanarul cercetator clujean Hadrian Daicoviciu a observat ca cele doua nume pomenite in literatura antica se refera la doua personaje diferite. Kotyso traieste spre sfarsitul secolului I i.Hr. si este un dusman periculos al Romei, in timp ce Koson apare anterior, ca prieten si aliat al statului roman. Deci nu este vorba de unul si acelasi personaj. Iar monedele cu numele koson pe ele trebuie sa se refere la acest Koson, care a domnit in Dacia un interval de timp scurt, la inceputul domniei romane a lui Octavian Augustus. De ce a batut el aceste monede? De ce ele nu au mai circulat? Iata intrebari la care inca nu putem raspunde. Putem face presupuneri. Baterea unor monede de aur este ceva absolut nefiresc in mediul dacic, intrucat ei nu au recurs niciodata la monetizarea aurului. De ce? Aici intram intr-o alta discutie, complexa, despre regimul metalelor in societatea dacica si despre interdictia de a folosi aurul.
Dacia era o zona bogata in aur si argint. Nu se stie in ce masura localnicii au practicat mineritul in galerii inainte de cucerirea romana, dar stim ca puteau obtine argint. In secolele III-II i. Hr. lumea dacica recurge la monede elenistice si grecesti pe care le topeste si le transforma in bijuterii. In secolul I i. Hr. se pare ca problema tehnica fusese rezolvata; dacii gasisera o modalitate de a obtine argintul pentru confectionarea diferitelor podoabe. Dar aurul se obtine mai usor. E suficient sa speli nisipul raurilor. Asadar, teoretic, aurul ar fi fost mai accesibil. Si cu toate acestea nu au fost gasite obiecte de aur cu prilejul sapaturilor arheologice. Oare de ce? Unii cercetatori au presupus ca aurul putea fi un monopol regal. Lucrul este posibil, dar Dacia a avut o istorie zbuciumata si scurta. Dupa momentul Burebista, statul dac s-a destramat. S-a refacut, se pare, in vremea imparatului Nero, dar pe o arie mai mica. Nu stim ce putere avea un rege dac. In orice caz, statul dac nu putea pe toata durata civilizatiei dacice clasice (sec. II i.Hr - sec. I dupa Hr. ) sa impuna o asemenea interdictie. Credem de aceea ca este vorba de ceva mai profund si mai stabil decat autoritatea de stat. Si anume de o interdictie religioasa. Pentru ca, indiferent de crizele puterii statului, puterea preotimii si a centrului religios de la Sarmizegetusa pare sa fi fost o permanenta, chiar in momentele de faramitare politica. Astfel se poate explica de ce dacii nu au folosit aurul in bijuterii sau in monede. Aurul era proprietatea zeului si, foarte probabil, se depunea in temple. Aceste temple, intr-un stat teocratic cum era Dacia preromana, puteau pune in numele zeului bogatiile lor la dispozitia statului, pentru diversele nevoi presante, caci puterea regelui era strans legata de cea a preotilor. Si atunci, tot ceea ce s-a gasit in jurul cetatilor dacice din Muntii Orastiei trebuie sa fi fost tezaurele sacre ale templelor, de care si regele putea dispune intr-o anumita conjunctura, cu acordul preotilor, ca un "imprumut" fata de zeu. Probabil, la apropierea trupelor romane, marele tezaur a fost dispersat, iar ceea ce a iesit la lumina sunt anumite fragmente din el. Romanii au gasit cantitati mari. Dar nu au gasit tot. Anumite fragmente au aparut in Evul Mediu sau in epoca moderna. Recent au aparut cele cinci bratari dacice de aur care trebuie sa fi fost tot proprietate sacra, piese de ceremonial, folosite doar de preoti. Iata de ce dacii nu au folosit aurul, dar l-au stocat la Sarmizegetusa. Iar acest aur era partial obiecte (izvoarele literare vorbesc de obiecte de aur, iar pe Columna lui Traian se vad militari romani carand vase), partial monede.

Lysimah si Koson
Am vorbit anterior despre aparitia monedelor lysimah in tezaurul descoperit la 1530. Cine a fost acesta? Un diadoh, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare care si-a incropit un regat in Tracia si in vestul Asiei Mici si a facut figura de mare putere timp de cca 20 de ani, intre alti generali urmasi ai lui Alexandru, care pusesera mana pe parti din imperiul sau. A fost invins si ucis la inceputul secolului al III-lea i.Hr. si regatul lui s-a dezmembrat. Dar, atat cat a trait, Lysimah a batut cantitati mari de monede de aur si argint. Stateri de aur si tetradrahme de argint. Moneda folosita pentru comert, dar si pentru scopuri politice si militare. Aceasta moneda buna a avut soarta celor batute de Filip si Alexandru: a fost copiata si imitata inca aproape doua secole, sub diferite stapaniri. La noi s-au gasit putine piese de aur autentice batute de Lysimah. S-au gasit insa multe imitatii. Iar putinele piese lysimah care au supravietuit si care stim ca provin din zona Muntilor Orastiei, deci au mari sanse sa fie din loturile gasite, sunt imitatii ale pieselor lui Lysimah batute in cetatile grecesti de pe tarmul pontic, indeosebi la Tomis. Si nu sunt batute in vremea lui Lysimah, ci mult mai tarziu, in prima parte a secolului I i.Hr., in vremea domniei in zona Pontului Euxin a regelui Mitridate, marele adversar al Romei. Probabil ca aceste cetati au batut astfel de moneda atunci cand, de voie sau de nevoie, au fost incluse in alianta lui Mitridate; asadar, la o data apropiata de vremea lui Burebista si de vremea acestui misterios Koson. Deci piesele lysimah din zona Muntilor Orastiei, de la mijlocul secolului I i.Hr. sunt emise la o data apropiata de presupusa data a emiterii monedelor koson, cu care apar, de fapt, amestecate. Probabil ca aceste piese au ajuns la Sarmizegetusa ca prada de razboi, deoarece Burebista a lovit puternic cetatile de pe malul Marii Negre si le-a supus, pe unele cu mijloace pasnice, pe altele cu forta.

Unde si cand au fost produsi kosonii?
Pentru a putea raspunde, trebuie sa tinem cont de patru elemente: aspectul monedelor, provenienta aurului, tehnica de batere si aria de raspandire. Chestiunea a fost mult discutata. Prezenta lor numai in zona Muntilor Orastiei parea sa sustina fabricarea lor chiar in Dacia. Dar caracterul insolit al kosonilor si indeosebi faptul ca e vorba de monede de aur (ceea ce dacii nu au batut) i-a facut pe unii savanti sa presupuna baterea acestor piese undeva in lumea greco-romana, mai precis in Peninsula Balcanica. Iar ajungerea lor in Dacia putea avea loc fie ca stipendii platite unor aliati, fie ca prada de razboi. Cea mai convingatoare teorie punea emiterea kosonilor in legatura cu razboiul civil dintre republicanii romani condusi de Brutus si triumvirii de la Roma (Antonius, Octavian si Lepidus), in anii 44-42 a. Chr. Pe atunci, Balcanii se aflau sub controlul republicanilor, care cautau aliati printre barbarii vecini, inclusiv in Dacia. Deci, kosonii puteau fi produsi in sudul Dunarii si adusi apoi, in bloc, la curtea monarhului dac din sudul Transilvaniei, cel care le comandase. Acest fapt ar fi explicat si imaginea magistratului incadrat de lictori de pe revers, inspirata de un denar emis de Brutus.
Marturisesc ca mie ideea nu mi s-a parut convingatoare. Ar fi ciudat, ar fi unic, ca o moneda batuta intr-o zona sa nu fie deloc gasita in perimetrul de emitere si sa fie concentrata in alta zona. Dar analizele metalografice mai recente care s-au facut pe putinele piese pastrate arata ca ele sunt confectionate cu aur din zona peninsulei Balcanice. Cu bratarile dacice de aur, recent aparute, este altceva. Cele 5 au fost expertizate in conditii bune si despre ele stim cu siguranta cateva lucruri: ca sunt facute din aur din zona Transilvaniei; ca este parte aur aluvionar, parte aur de filon, exploatat nu neaparat prin galerii, ci si aur de pepite aduse de apa; ca este un aur neomogen pentru ca in antichitatea preromana nu se cunosteau metode de a rafina aurul; ca au fost lucrate intr-o maniera foarte asemanatoare, chiar identica, cu obiectele de podoaba dacice de argint din aceeasi perioada. Asa ca detaliile morfologice sustin autenticitatea lor. Ciudat ramane doar faptul ca nu mai cunoastem podoabe dacice de aur. Dar cum nici in materie de monede nu cunoastem altele decat kosonii si lysimahii gasiti in zona Muntilor Orastiei, putea fi si in acest caz vorba de podoabe de aur existente doar aici, la templele centrale, folosite numai de preoti si numai cu prilejul unor ceremonii religioase din capitala, de pe Muntele Sacru.
Revenind la kosoni, observam ca ei au o compozitie metalica diferita, iar tehnologia si figuratia lor sunt romane. Se mai stie ca aceste monede nu au circulat. Ce putem presupune? Ca au fost emise pentru un monarh efemer, intr-o situatie tensionata, si ca aceste piese au urmat regimul comun al aurului din Dacia preromana: au fost stocate in tezaurul sacru de la curtea regelui. Dar, in acest caz, este posibil ca intregul stoc - de dimensiuni considerabile - sa fi fost batut in afara Daciei si trimis monarhului numit Koson in chip de cadou ori rasplata. Este drept, un asemenea regim pentru monede pare surprinzator. Dar se mai cunosc piese de podoaba lucrate de mesteri greci sau romani pentru diferiti sefi barbari din epoci diferite, si trimise apoi spre a fi depuse in tezaurele acestora. Acesta ar putea fi si cazul kosonilor.
Despre data baterii lor au existat, de asemenea, mai multe supozitii. In lumina celor spuse mai sus, momentul cel mai verosimil ramane a doua jumatate a secolului I a. Chr., dupa Burebista. Candva in acei ani, un imperator roman aflat in razboi civil, posibil chiar Brutus, va fi emis in Balcani, cu resurse locale si cu mesteri romani, aceste monede, spre a le oferi unui rege barbar aliat - anume dacului Koson. Trebuie sa fi fost vorba de o onoare deosebita, odata ce numele regelui a fost inscris pe monede.