Herta Muller: Im Haarknoten wohnt eine Dame/ In coc locuieste o dama

Nu obisnuiesc sa-mi impanez comentariile cu citate din autori celebri, insa de data asta obiectul complex pe care-l am in fata (texte bilingve, colaje de cuvinte si de imagini color)* ma obliga sa apelez la doua citate din Huizinga: "Odata cu jocul recunoastem, cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie" si: "Noi (ne) jucam, si stim ca (ne) jucam, deci suntem ceva mai mult decit niste simple fapturi rationale, pentru ca jocul este irational".

Dar justificarea acestor citate nu vine, asa cum s-ar putea crede, din faptul ca autoarea abordeaza deschis ludicul de factura dadaista (cuvinte taiate din ziare, amestecate in "palarie" si scoase unul cate unul ca lozurile castigatoare). Noutatea acestui experiment vine - si aproape fiecare pagina o demonstreaza - din natura speciala a relatiilor pe care aceste texte o au cu realitatea lumii noastre, mai exact cu acea debusolare majora, adesea apocaliptica, pe care sistemele (totalitare ori democratice) o favorizeaza in modalitati diferite, dar aproape tot pe-atat de nocive.
Este cat se poate de clar ca subconstientul unui mare autor isi autoregleaza cu finete fluxurile, in asa fel incat tasnirile inspiratiei nu divagheaza niciodata, dezvaluind mereu intr-altfel nucleul central si completandu-l in acelasi timp. Vreau sa spun ca oricat de "irational" se joaca autoarea, poemele de fata se adauga prozelor sale realiste, alcatuind alte si ale figuri ale spaimei si opresiunii si raspunzandu-le cu lirismul cinic si infantil al copilului care nu face diferenta intre imaginatie si realitate: "se tirguieste floarea de morcov/ cu umbra ei in canal/ si floarea de tutun se tirguieste/ cu beregata ei roz sus pe mal (...)/ se tirguiesc capsunile/ cu nisipul rosu in lunile/ cind tata a fost arestat/ si-ntr-un an si el a crapat/ mama crede orice/ zice ca tata se tirguieste pe drum/ cu o lada de noapte si o lada de fum". In general, "aiurarile" vocii care ravaseste cuvintele (voce identificata cel mai adesea ca fiind a unui copil) sunt legate strans de celula de baza a familiei care se comporta straniu si de mediul ambiant care e rareori senin: "iubita mea mama aiureaza/ crede ca lavoarul e copilul ei bun/ iubitul meu tata aiureaza/ tunde-n gradina capre de fum/ si eu ce mi-am zis in piata/ casca ochii si invata". Invataturi haotice, orizonturi suspicioase ("noaptea purta cimpia pe-un deget/ lazi cu numele noastre/ adrese pocite nervoase/ si camioane ca niste ferestre cu bec/ circulau spionind daca vin unde plec"), dadaism atroce ("cind zace tata doborit/ in groapa pina peste git/ si regelui ii pupa mama mina/ ca ne-a dat in scris tarina/ pisica are zece mii de peri/ si un iz de colectiv/ intre ochelarii ei/ strada face-un tiv"), dar si nonsens misterios ca un descintec ("tata-si freaca talpile/ cu un colt de caramida/ ca iarba nebunilor/ ride mama in oglinda/ ca mararul muntilor/ ori ceva mai tare/ si cind o tacea chitic/ o sa-i creasca-n gura un coc mic", ori, pur si simplu, lirismul caselor paraginite care devin depozitarele trecutului ce, doar prin efectul indepartarii, devine "glorios": "bani vechi ascunsi sub rufe-n dulap/ bunica se vestejeste-ntre mere/ viseaza de Franz Joseph si Belvedere/ pe masa noastra sta Viena in cap/ prefer sa seduc o iasomie/ miroase frumos a sicrie". La randul lor, imaginile-colaj sporesc insolitul poemelor, al obsedantelor ritmuri launtrice care guverneaza continuumuul nestirbit al acestei carti unice. Cat despre traducatoare, ea se "joaca" in limba romana cu prodigalitatea pe care i-o cunoastem din propria poezie.
*) Herta Muller, Im Haarknoten wohnt eine Dame/ In coc locuieste o dama, Editura Vinea, 2006, 210 pag. Traducere de Nora Iuga