Cenusa arsa si sunet de clopot

Autor: Laura Gutanu 13.04.2007
In duminica Floriilor, neobisnuit, a fost vernisata expozitia artistei Ionela Mihuleac Pamantul meu natal. Lume multa venita cu acest prilej la Galeria Cupola din Iasi, ca de altfel intotdeauna cand este vorba de ceva nou facut de catre aceasta artista de o creativitate neobisnuita si care trece de la o forma de exprimare la alta intr-o evolutie permanenta, cum observa si maestrul Liviu Suhar in prezentarea facuta cu ocazia vernisajului. De data aceasta a fost ceramica. "Ca artist nascut in Cucuteni, ceramica acestei culturi neolitice m-a fascinat in mod deosebit si a stat multa vreme in umbra creatiilor mele personale. Astazi raspund provocarii de a face si vase cucuteniene. Tehnica neolitica de modelare manuala si pictare face ca vasele create sa fie unice, chiar daca se incearca repetarea formei si a culorilor. Mar ea varietate a originalelor permite o diversitate de modele de creat, de o rara frumusete decorativa si o deosebita bogatie de semnificatii spirituale?, scrie Ionela Mihuleac in catalogul expozitiei. Vorbind despre actuala selectie, artista a spus : ?As vrea sa se inteleaga ca expozitia este un gest de veneratie, o asumare personala a unor radacini de o valoare artistica si spirituala deosebita, si o intentie de a pune in valoare acest fond cultural al nostru si prin mijloace artistice contemporane."
Intrand in Galerie, vizitatorul se opreste brusc. In fata lui se desfasoara un drum de cioburi. Poate si din cauza datei din calendarul crestin, m-a dus cu gandul la drumul lui Hristos, dar si la drumul vietii. Am intrebat-o. "Eu ma gandesc asa: calea pe pamant e grea, framantata, variata, plina de fragmente frumoase sau colturoase. Suntem niste recipiente mai mult sau mai putin impodobite, dar sufletele tind mereu sa se inalte spre cer, o cale usoara, ca un zbor de pasare, cu gust de cenusa arsa si sunet de clopot..." Drumul de cioburi este intrerupt de o masa cu vase de inspiratie cucuteniana, dupa care se continua, inaltandu-se pe un perete, cu o alta cale, cu ceramica lucrata, formele aducand uneori cu clopotele facute din cenusa sau cu aripile de pasare de care pomenea artista.
Galeria permite expunerea vaselor de ceramica pictata fara ca metafora care intampina vizitatorul sa fie stirbita in vreun fel. De marimi si forme diferite, vasele, idolii de lut ars, toate aceste obiecte imprastiate prin toata sala iti dau senzatia de continuitate.
Daca aveti drum la Iasi, nu ocoliti Galeria Cupola. Fotografia facuta de Violeta Radu poate va va convinge. Daca insa nu ajungeti acolo, va ramane calea internauta.
http://arts.iasi.roedu.net/mihuleac, http://arts.iasi.roedu.net/cucuteni, si www.arscontinua.3x.ro, sunt locuri unde o puteti (re)descoperi pe Ionela Mihuleac si lumea ei de metafore.