Lindab, afaceri de 38 mil. euro in Romania
Ziarul Financiar
29.03.2007
Profilele metalice au cea mai mare pondere in afacerile companiei, asigurand 36 de milioane de euro din cifra de afaceri, diferenta de doua milioane de euro fiind acoperita de sistemele de ventilatie. Totodata, exporturile au reprezenta circa 10% din cifra de afaceri.
Compania a deschis recent si o noua linie de productie de grinzi usoare in Romania, in care a investit 500.000 de euro. Aceasta linie de productie a fost relocata din Ungaria, unul dintre motivele relocarii fiind dinamica pietei din Romania. Astfel, piata de grinzi usoare s-a ridicat anul trecut la valoarea de 22 de milioane de euro, pentru acest an fiind estimata o crestere de 30%, potrivit
specialistilor de pe piata. Prin introducerea unei noi linii de productie locala, investitiile companiei Lindab in Romania vor fi de aproximativ 9 milioane de euro (de la infiintare pana acum - nota redactiei).
Lindab este prezent in Romania din anul 1994, investitnd pana acum in mai multe linii de productie precum tigla metalica, tabla cutanta trapezoidala, tubulatura circulara de ventilatie si casete structurale. Compania a preferat sa produca in Romania in principal pentru a reduce termenele de livrare si pentru a comercializa produse la preturi mai scazute.
La nivel mondial, grupul Lindab a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 805 milioane euro, cu 22% mai mare fata de anul precedent. Grupul are sediul central in Suedia si desfasoara activitati in 28 de state.