Un miliardar britanic a pus ochii pe Adidas

Autor: Roxana Pricop 28.03.2007
Mike Ashley, omul de afaceri care si-a manifestat intentia de a crea cel mai mare retailer de produse sportive din lume, a cumparat actiuni in cadrul companiei germane Adidas, scrie Financial Times. Miliardarul a cumparat 3,14 procente din totalul actiunilor Adidas, in valoare de aproximativ 270 de milioane de euro. Ashley a declarat ca banii proveniti din oferta publica a retailerului Sports Direct vor fi depozitati intr-un cont bancar, pana va lua o decizie de investitie. Misterioasa achizitie de actiuni Adidas si zvonurile unei posible oferte de cumparare au crescut cotatia actiunilor cu 5,5 procente pana la 39,92 de euro. Mike Ashley a intrat in vizorul public odata cu finantarea prin oferta publica a imperiului de retail Sports Direct pe care il detine, vanzand 43 de procente din totalul actiunilor. Nu este prima oara cand afaceristul britanic preia actiuni in cadrul companiilor rivale. Anul trecut, Ashley a cumparat 29,3 procente din compania Black Leisure, grupul de imbracaminte aflat de ceva vreme in deriva.