Pretul petrolului a revenit peste 60 de dolari

Ziarul Financiar 20.03.2007
Cotatia petrolului a continuat sa creasca astazi si a depasit pragul de 60 de dolari pe baril, pe fondul estimarilor privind reducerea stocurilor de benzina in SUA, cel mai mare consumator la nivel mondial, transmite Reuters.

Petrolul de referinta pe piata americana a fost cotat la 60,12 dolari pe baril, la 10:58 GMT, in crestere cu 42 de centi comparativ cu pretul de la inchiderea sedintei bursiere de ieri. Cotatia petrolului a atins, la sfarsitul saptamanii trecute, minimul ultimelor sase saptamani, de 56,17 dolari pe baril.

Pretul petrolului Brent, de referinta pe bursa din Londra, a urcat cu 46 de centi, la 60,98 dolari pe baril. Mediafax