Prizonieri turci in Romania
Autor:
Catalin Fudulu
16.03.2007
Problema repatrierii prizonierilor turci din Romania a fost abordata de catre guvernul roman inainte de incheierea Tratatului de la Berlin (13 iulie 1878). Ministrul de externe otoman a raspuns la 4 aprilie 1878, transmitand toata "satisfactia guvernului imperial pentru initiativa luata de guvernul roman cu aceasta ocazie" si mentionand ca Safet Pasa si Azarian Efendi erau autorizati sa-i repatrieze pe prizonierii turci.
Cele doua parti au discutat la Bucuresti detaliile acordului si, cum plenipotentiarii au vorbit aceiasi limba, "intelegerea s-a facut iute". Potrivit procesului-verbal, partea romana s-a obligat "sa redea imediat si succesiv prizonierii de razboi consilierilor otomani". Alte obligatii asumate de Executivul roman au fost acelea de a-i transporta pe prizonierii turci pana la Galati, locul imbarcarii, si sa-i intretina pe prizonierii bolnavi pana la insanatosire. Turcii se obligau, in baza articolelor 3, 4 si 5 din Conventie, sa achite Romaniei toate cheltuielile rezultate din intretinerea prizonierilor "din ziua in care au fost prinsi si pana in ziua in care au fost predati la Galati".
Delegatii otomani au precizat ca trebuiau sa primeasca instructiuni fata de modalitatea de plata. Cu toate astea, Conventia s-a semnat la Bucuresti, la 5 decembrie 1878, fiind ratificata la 24 aprilie 1879 "cu mult timp dupa ce toti prizonierii fusesera cu desavarsire redati guvernului otoman". Turcii s-au obligat sa plateasca 1.423.482,65 franci in 14 rate semestriale. In acest scop au eliberat bonuri de tezaur pe care au refuzat sa le rascumpere la scadenta, motivand ca Romania trebuia sa plateasca un rest de tribut de la 10 mai 1877 si pana la 13 iulie 1878. In pofida insistentelor lui D.A. Sturdza, ultima la 28 aprilie 1885, turcii nu si-au respectat angajamentele asumate.