Proiect de 74 mil. euro pentru canalizarea din Bucuresti

Autor: Victor Rotariu 02.03.2007
Primaria Bucuresti, printr-un proiect derulat cu Banca Mondiala, va investi in total 73,87 mil. euro in lucrari de extindere a retelei de canalizare si de apa potabila in sectoarele 1 si 6. Lucrarile din sectorul 1 vor costa 57,33 mil. euro, in timp ce pentru sectorul 6 s-au alocat 16,53 mil. euro. Contributia municipalitatii va fi de 35%, respectiv 25,85 mil. euro, restul de 65% urmand sa fie alocat de Banca Mondiala. Oficialii primariei au declarat ca lucrarile vor incepe cel mai probabil la inceputul lunii iulie, durata de executie fiind de trei ani. Programul a fost impartit in trei componente. Prima componenta implica extinderea retelei de apa si de canalizare in zona rezidentiala din partea de nord a Capitalei, respectiv Baneasa si platforma Carrefour, a doua componenta vizeaza zona dintre DN1 si soseaua de centura, iar a treia cartierul Giulesti.