Romexterra Bank va deveni MKB Romexterra Bank

Ziarul Financiar 22.02.2007
Romexterra Bank isi va schimba denumirea in MKB Romexterra Bank, va intra pe noi segmente de activitate si va separa conducerea executiva de cea neexecutiva in acest an, a declarat, astazi, presedintele institutiei romane de credit, Adrian Radu.
"Decizia va fi luata in urmatoarea Adunare Generala a Actionarilor, in cadrul careia va fi modificat si statutul bancii. In prezent, suntem in proces de armonizare cu grupul Bayerische Landesbank", a afirmat Radu.
Pachetul majoritar de actiuni al Romexterra Bank a fost cumparat, anul trecut, de banca ungara MKB, filiala a grupului Bayerische Landesbank. Mediafax