Viata rescrisa

Autor: Daniel Cristea Enache 16.02.2007
Inainte de 1989, plecarea definitiva a unui scriitor din Romania echivala cu moartea lui civila si auctoriala, pe intinderea patriei "tradate". Cartile din bibliotecile publice ii erau puse la index, iar numele ii disparea, pur si simplu, din analizele, comentariile si cuprinsul literaturii autohtone, ramanand sa subziste (tot mai indepartat, tot mai vag) in conversatiile private ale celor care il cunoscusera.
Exilatul isi pierdea nu numai tara, ci si poporul, colegii, prietenii si cititorii, talentul si inteligenta creatoare, notorietatea si chiar identitatea.
Ca pentru a contrabalansa, in sensul dreptatii, aceste proceduri orwelliene, lumea noastra literara s-a deschis, dupa Revolutie, cu un entuziasm indescriptibil catre fetele diverse ale exilului romanesc: editari si reeditari masive, premieri generoase, multiple intalniri, simpozioane, colocvii, tot atatea ritualuri de initiere in experienta existentiala a Exilatului. Ace sta a inceput sa fie, tot mai frecvent, vazut categorial si grafiat cu o majuscula simbolica; citit, admirat, contemplat, daca nu cu emotie sincera, cu o extatic-oportuna fericire latita pe figura.
Opacitatea resentimentara de ieri contrasteaza intr-un chip aproape comic cu "deschiderea" de azi, lipsita de substanta umana si de spirit critic. In fapt, microlumile romanesti din afara granitelor nationale nu fac decat sa reia in mic modelul de acasa, constituindu-se in buna masura ca duplicate ale unui climat extrem de familiar. Aceleasi vanitati si orgolii scriitoricesti, partide, factiuni si bisericute, gelozii si invidii profesionale, dificultati de articulare a unor proiecte comune si de coagulare a unei minime solidaritati intelectuale. Cativa autori straluciti, inconjurati de un plancton de veleitari grafomani, publicand in reviste obscure (cat mai neaose cu putinta) si la edituri pe care tot ei le administreaza.
Sunt relativ putini aceia care, plecati la o anumita varsta din tara, au reusit sa se integreze cu adevarat intr-o alta comunitate intelectuala, profesionala si academica. In cazul lor, drama despartirii de Romania nu e totusi mai putin adanca. Visele si insomniile chinuitoare o scot periodic la suprafata, reproiectand vechi amintiri si tulburand nostalgic desenul coerent al relationarii cu noua lume. Situatia se simplifica pe teritoriul Statelor Unite (tara de emigranti in valuri succesive), dar nu cu mult. Permisivitatea societatii americane nu topeste complet particulele elementare, idiomatice, biografice ale scriitorului plecat din patria si din limba lui - nu din fascinatia aventurii, ci din repulsia fata de regimul totalitar fixat acolo, parca, pe vecie.
Un fel de jurnal (1973-1981)* penduleaza permanent intre cele doua lumi, de extractie si de adoptie, si intre cele doua sisteme, comunist si capitalist, documentate de autor pe propria piele. Marturia politica a lui Matei Calinescu (fie ea si indirecta, oblica, subsumata unui alt tip de confesiune) este valida prin acuitatea observatiei si credibila prin comparatia mereu trasata intre Vest si Est, putredul, decadentul Occident si sanatosul, infloritorul lagar socialist. Component al unei generatii lovite de stalinism in plina perioada formativa, refugiat in universul de curatii si semne al Bibliotecii, dar ispitit, in tinerete, la conformisme ca pret al publicarii, autorul lui Zacharias Lichter asista la mutatia ideologica survenita dupa Tezele din iulie 1971. Cu incredibilele (si totusi previzibilele) lor efecte socio-culturale. Miscarea Goma si tribulatiile lui I. Negoitescu masoara, prin lipsa lor de ecou, de impact intern, victoria regimului, a fricii asupra spiritului liber, constrans la comprimare defensiva si prudenta autocenzura. E drept ca opiniile diaristului in privinta lui Paul Goma devin in timp mai nuantate; dar ceea ce admira, neconditionat, Matei Calinescu la disidentul nostru este faptul de a fi incercat, macar, sa puna sub semnul intrebarii instalarea definitiva si irevocabila a comunismului romanesc, structura lui monolitica.
Ceea ce da substanta si savoarea jurnalului de fata este calitatea lecturii pe care autorul lui o face, in sfera literaturii, a stiintelor sociale si a realitatii insesi. Mai multe portrete excelent realizate (intre care unul, antologic, al lui Borges) sunt risipite in paginile acestea analitic-confesive, diaristul fiind deopotriva un observator si un interpret subtil al lucrurilor. Fara complexe neavenite, de inferioritate sau de superioritate, el priveste lumea inconjuratoare cu o atentie concentrata, incercand sa-i descopere semnificatiile ascunse, structurile inaparente. Impresioneaza efortul cerebral prin care nonsensurile, aleatoriul existential si capriciile divine sunt integrate intr-un model al densitatii, complexitatii si claritatii. Rescrierea vietii - la propriu si la figurat - secatuieste si implineste, intr-un dublet pe care il cunosc si il experimenteaza, cu fiecare carte, toti creatorii adevarati. Scrisul fiind cu totul altceva decat o umplere vioaie si iresponsabila a paginilor albe: "Am totdeauna multe lucruri de spus - problema e de a traduce precizia unui gand in precizia unei fraze: operatie delicata, plina de riscuri, de cele mai multe ori sortita daca nu unui esec total, unui semiesec. In raport cu complexitatea si subtilitatea vietii constiintei, scrisul e un instrument de expresie grosolan, extrem de greu de manuit. Si asta din pricina ca scrisul, spre deosebire de vorbire, incepe intotdeauna intr-un gol contextual. Scrisul e in proportie de 90% munca de salahor, pregatire a expresiei, cheltuiala de efort pentru ridicarea unei intregi schelarii contextuale, si doar in proportie de 10%, in cazurile fericite, expresie. Fara aceasta schelarie (pe care adesea mi-e lene s-o construiesc), expresia se prabuseste in vag, cuvintele suna a gol" (pp. 243-244).
La cartea lui Matei Calinescu mi se pare inadecvat numai titlul, voit modest. Un fel de jurnal? Nicidecum. Un jurnal in toata puterea cuvantului citim aici, o remarcabila, profunda si vie confesiune.

*) Matei Calinescu, Un fel de jurnal (1973-1981), Editura Polirom, Iasi, 2005, 272 p.