Alianta s-a razgandit: referendumul din secuime este legal

Autor: Radu Burnete 14.02.2007
Dupa ce o zi intreaga au acuzat ca referendumul din secuime este ilegal si neconstitutional liderii Aliantei D.A. s-au razgandit. Acestia au revenit asupra propriilor pozitii in aceasta chestiune: referendumul este de fapt un "sondaj legal si constitutional".
Insa acest lucru nu inseamna ca apele s-au calmat. Liderul informal al secuimii, Laszlo Tokes, a cerut ieri presedintelui Ungariei, aflat in vizita in Romania, sa-i protejeze pe cei care, sustine Tokes, au fost atacati din cauza acestui referendum. Tonul pe care a facut-o anunta iminenta punere sub acuzare a celor care au organizat referendumul. Insa departe de a se intampla astfel, liderii PNL si PD, intr-o intrunire pe care au avut-o luni seara, cu Constitutia in fata au ajuns la concluzia ca referendumul din secuime nu a incalcat in niciun fel legea fundamentala a tarii. "Mi nisterul Afacerilor Interne nu avea niciun motiv sa se autosesizeze", a aratat ministrul Vasile Blaga.
Presedintele Traian Basescu si-a reevaluat si el afirmatiile in care sustinea ilegalitatea si neconstitutionalitatea referendumului, argumentand ca ceea ce a spus a fost gresit interpretat.
Concluzia liderilor aliantei este intarita si de Ioan Stanomir, profesor de drept constitutional, care a declarat pentru Ziarul Financiar: "Aceasta consultare din secuime nu a incalcat in niciun fel legea fundamentala, desi nu se poate vorbi de un referendum, pentru ca nu a fost organizat conform prevederile constitutiei in acest sens. Este vorba de fapt de o consultare sui-generis, care se situeaza dincolo de cadrul constitutional si care nu poate avea efecte juridice". CNS a demarat la finele saptamanii trecute o consultare a populatiei din judetele Mures, Harghita si Covasna cu privire la o eventuala autonomie teritoriala a acestei regiuni. CNS, care a sustinut mereu ca demersul sau este constitutional si democratic, intentioneaza sa foloseasca rezultatele consultarii intr-o nota de fundamentare la proiectul de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc care se afla in prezent la Senat.