MTCT ar putea ceda unele atributii catre patronatele din constructii

Autor: Catalin Lupoaie 07.02.2007
Patronatele din constructii ar putea prelua unele atributii ale Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), legate de certificarea produselor pentru constructii, calificarea fortei de munca, certificarea profesionala a intreprinderilor de constructii sau armonizarea reglementarilor tehnice cu cerintele UE. MTCT va incepe o serie de intalniri cu patronatele din constructii pentru a discuta despre descentralizarea unor activitati executive ale ministerului si preluarea acestora de catre unele structuri, din care vor face parte membri ai patronatelor si specialisti din minister. Termenul de finalizare a discutiilor dintre patronate si MTCT este prevazut pentru 60 de zile, iar urmatoarea intalnire va avea loc pe 13 februarie. In urma crearii acestor structuri, MTCT va ramane autoritatea de reglementare in constructii, urmand ca institutiile nou create sa preia atributiile executive.