Avocatul lui Donciu: Rationamentul DIICOT este strain dreptului penal

Autor: Mediafax 25.01.2007
Avocatul lui Mihai Radu Donciu sustine ca, desi clientul sau este acuzat pentru tradare prin transmitere de secrete si constituire de grup infractional pentru privatizarile unor societati, singura procedura derulata de acesta a fost selectarea consultantului. "Intreaga acuzatie pleaca de la ideea ca institutia financiara Credit Swiss First Boston se circumscrie sferei descrise de Codul penal ca "putere sau organizatie straina", iar angajatii legali si colaboratorii acesteia sunt "agenti" ai acestei puteri. Aceasta interpretare a legii penale este preluata de Parchet din tratatele de drept penal ale anilor '70, care, in mod evident, nu mai sunt actuale, mai ales dupa momentul aderarii la Uniunea Europeana. A afirma ca o institutie financiara care functioneaza legal in Uniunea Europeana este o "putere sau organizatie straina" este, in mod evident, o greseala", sustine avocatul Ana-Maria Mihalcescu, reprezentanta lui Mihai Radu Donciu, consilier al ministrului Comunicatiilor.