Airbus s-ar putea confrunta cu lipsa comenzilor pentru varianta cargo a avionului A380
Ziarul Financiar
19.01.2007
Firma americana de curierat United Parcel Service (UPS), va anula, probabil, saptamana viitoare, comanda pentru 10 astfel de aeronave, a relatat, in editia de vineri, cotidianul francez Les Echos.
Un purtator de cuvant al Airbus a afirmat, vineri, ca nu detine informatii referitoare la acest subiect.
Airbus a anuntat, in aceasta saptamana, ca numarul total al comenzilor primite de companie s-a plasat, in 2006, sub nivelul inregistrat de concurentul american Beoing, pentru prima data dupa anul 2000.
Producatorul european nu a avut nicio comanda pe segmentul aeronavelor de tip cargo, comparativ cu 81 de unitati, in cazul Boeing. Mediafax