Voronin recunoaste existenta unui plan secret pentru Transnistria

Autor: Doina Anghel 29.01.2008
Presedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat, intr-o intalnire cu mai multi ambasadori, ca diferendul transnistrean va fi solutionat pana la sfarsitul anului, confirmand practic ca negocierile cu Rusia ar avea loc in baza unui presupus "plan secret". Anuntul intervine dupa mai multe intrevederi la care Voronin a participat recent, cu oficiali din cadrul Comisiei Europene, OSCE si NATO, dar si dupa intalnirea, de saptamana trecuta, cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Presupusul plan secret prevede, printre altele, prezenta a cel putin 20 de politicieni transnistreni in Parlamentul de la Chisinau, schimbarea insemnelor statale ale Republicii Moldova, astfel incat ele sa nu se mai asemene cu cele ale Romaniei, garantii ca Republica Moldova nu va adera niciodata la NATO si mentinerea fortelor ruse in Transnistria.