NYSE Euronext vrea achizitii in sudul si estul Europei

Autor: Liviu Florea 28.01.2008
Operatorul bursier transatlantic NYSE Euronext se afla in cautare de achizitii care sa-i permita extinderea in sudul si estul Europei, scrie Bloomberg. "Analizam posibilitatile de extindere in afara zonei noastre obisnuite de afaceri, prin achizitionarea de piete de capital din estul Europei", a declarat Jean-Francois Theodore, director executiv adjunct al NYSE Euronext. Printre bursele din regiune aflate in atentia operatorului transatlantic se numara pietele de capital din Atena, capitala Greciei si Varsovia, capitala Poloniei. Oficialul NYSE Euronext a adaugat ca, deocamdata, nu s-a luat nicio decizie ferma in aceasta privinta. Bursa din Varsovia foloseste deja aceleasi sisteme ca NYSE Euronext, a mai spus Jean-Francois Theodore. Recent, NYSE a achizitionat American Stock Exchange, pentru care a platit 260 de milioane de dolari.