CC autorizeaza preluarea Petromservice de catre Petrom

Ziarul Financiar 21.01.2008
Consiliul Concurentei a autorizat preluarea companiei Petromservice de catre Petrom Bucuresti, considerand ca nu prezinta indoieli serioase cu privire la compatibilitatea acesteia cu un mediu concurential normal pe teritoriul Romaniei, a anuntat astazi autoritatea din domeniul Concurentei.

Petrom a anuntat in septembrie ca va prelua compania de servicii petroliere Petromservice pentru 329 mil. euro, alaturi de care va mai investi alte 90 mil. euro in companie. Petromservice facuse parte din Petrom pana in 2002 cand a fost externalizata, actiunile fiind transferate Asociatiei Salariatilor din Petrom, condusa de Liviu Luca. In aceasta afacere, Liviu Luca a fost consiliat de Sorin Ovidiu Vantu.

Petromservice a facut parte din Petrom pana in anul 2002, cand autoritatile din acea perioada au luat decizia restructurarii fostului SNP (Societatea Nationala a Petrolului) in vederea privatizarii. Ide ea era renuntarea la toate activitatile care nu reprezentau core-businessul Petrom, printre acestea fiind inclus si Petromserv. In 2002, Asociatia Salariatilor din Petrom, condusa de Liviu Luca, preia controlul asupra celui mai mare furnizor de servicii si echipamente pentru industria de petrol si gaze.

Urmatoarea modificare in actionariatul Petromservice apare in 2005, cand un offshore cipriot, Elbahold Limited, preia 49,3% din Petromservice printr-o majorare de capital la care ceilalti actionari nu au participat. Un pachet de 25% din actiunile companiei raman in continuare sub controlul asociatiei lui Luca, restul fiind controlate de peste 8.500 de persoane fizice. Actionarii Elbahold nu sunt cunoscuti.