As fi vrut sa spun ca vreau sa spun ceva
Autor:
Tudor Calin Zarojanu
18.01.2008
In treacat fie spus, un retorism la fel de sacaitor - dar care nu face obiectul comentariului de fata - e ala cu "Daca-mi dati voie". Ei, as! Si daca nu, ce? Tace? Renunta la discurs?
Vorbirea indirecta este insa prezenta din plin si in viata de zi cu zi a oricaruia dintre noi. In adolescenta, un prieten imi povestea ca, in fiecare dimineata de duminica, tatal lui il mobiliza hotarat: "Hai s-o ajutam si noi, macar azi, pe mama! Ia tu matura si farasul, pe urma curata masuta asta si vezi ca biblioteca e cam in dezordine!" Dupa care, multumit, isi lua ziarul si se aseza in fotoliu. N-ar fi fost mai cinstit si mai direct sa-i spuna: "Tu, ca esti mai mic, trebuie sa"?
Folosirea lui "noi" si "voi" ascunde multe siretenii. Daca-i spui nevestii "Hai sa mergem la piata" e OK, dar "Hai sa calcam camasa asta" e o smecherie, caci cu greu ati putea s-o calcati amandoi. In cazul acesta, utilizarea pluralului are rolul de a crea impresia ca va fi o opera colectiva, de la care nu te derobezi a priori.
In schimb, cand zici "Faceti si voi ordine in casa!" sau "De ce nu ati dat cu aspiratorul!?", cu referire la sotie si la copilul in varsta de trei luni, poanta e alta: sa se creeze imaginea de "eu" versus "voi", eu singur, voi - mai multi!
Extrem de raspandita e si un alt fel de vorbire indirecta: "Ar trebui sa luam painea asta de pe masa!"
Aici nu doar pluralul e suparator, ci si incarcarea unui gest de o secunda cu un caracter ezoteric-atemporal. Cum adica "Ar trebui sa"!? O iei si gata sau spui "Ia-o, te rog!" si tot gata.
In zona asta, analiza e mai sofisticata. La prima strigare, as fi tentat sa spun ca e vorba despre tendinta de a inlocui faptele cu vorbe. Dar de ce? Ehei, asta e deja alta poveste.
tczarojanu@yahoo.com