"Ce este in realitate Romania?" (I)

Autor: Majuru Adrian Aurel 11.01.2008
Se intreba un mare iubitor al romanilor, la 1869, caci "iata un nume care nu figureaza in nici un dictionar, pe nici o harta geografica si pe care limbajul diplomatic nu si l-a insusit inca". Desi numele ei "a fost repetat de toate ziarele Europei", cu variate subiecte de consumatie, precum si astazi, "viata sa intima, obiceiurie, bogatiile si frumusetile sale de orice fel sunt in general ignorate". Ulysse de Marsillac a descoperit cum "moartea si voluptatea sunt doua surori apropiate la romani". Romania a oferit publicului francez un spatiu al experimentelor interesante care puteau fi urmarite in timp, atent observate si minutios decrise, definite, comentate. Romania, de pilda, era locul unde puteai "studia mica burghezie. Mamele care au mai multe fete de maritat nu lipsesc niciodata" din spatiul oferit aratarii de sine, prezentarii modei, sau oferirea spre flirtare a copilelor lor, pretendentilor de tot felul. Tot ul se petrece pe un spatiu redus ca intindere, la apele feruginoase din mahalaua Dobrotesii. Gasit destul de "primitiv" de Marsillac, pentru promenada, totusi aici se etalau "toalete exagerate, chiar tipatoare", in contradictie cu infatisarea locului. Asa cum astazi multi isi harbuiesc jeepurile pe drumuri de tara sau isi colbuiesc costumele extravagante pe strazi aglomerate si prost intretinute. Adesea asistam la spectacole ridicole cu masini oprite aiurea, cu portiera deschisa de unde lalaie o manea iar proprietarul mucos, abia trecut de 18 ani, se crede cel putin rajah, cu o mutricica de microcefal afectat. Avem o multime de rajahi de mahala! Importul de modele facut anapoda, doar pentru epatare, este un obicei vechi, s-a nascut odata cu noi. La 1870, Marsillac consemna cu amaraciune faptul ca "surugii romani au un aspect ciudat. Un pretins reformator a avut strania idee sa le indeparteze specificul national si sa-i transforme in surugii francezi. Costumul lor se compune dintr-o vesta, pantaloni si jambiere de lana alba, cu sireturi bogate" si inzorzonati cu accesorii orientale precum braul, care infasoara mijlocul, brodat cu perle albe, caciula din piele de oaie sau o palarie larga de fetru negru, impodobita cu panglici lungi, viu colorate" alaturi de pantofii europeni "din piele fara toc".
In ciuda acestui efort de adaptare la Europa, nu era usor sa descoperi ca distanta dintre Paris si Bucuresti era de "trei secole". Adica, desi unii se imbracau in haine pariziene, la moda si costisitoare, obiceiurile, mersul leganat, lentoarea gesturilor, gandirea intortocheata, smechereasca, se afla tot prin colbul Orientului. Astfel de maimutoi zarim si azi, o multime de "muschi pictati", parfumati si asezonati la Europa cu imbracaminte de ultim sezon, dar care se mai scobesc in nas, sparg seminte in premolari si se mai scarpina indelung prin partile moi, asa cum au vazut ei la tatii lor dupa momentele de fericire.