Pe Dealul Mitropoliei la 1831

Autor: Emanuel Badescu 11.01.2008
Intrucat Principatele Romane erau vasale Portii Otomane, care avea obligatia sa le apere, orice ravnire teritoriala din partea vecinilor conducea automat la razboi cu Sultanul.

Acest statut a fost ca un scai in ochii rusilor, neputand pretinde, in tratativele de pace dupa fiecare razboi cu Poarta, nici o farama din Principate. Din acest motiv au cautat sa le smulga de sub suzeranitatea otomana apeland la ortodoxie, la tradare, chiar si la prietenie.
Jocul le-a mers pana in mai 1812, cand, prin tradarea lui Manuc si a fratilor Moruzzi, au reusit sa obtina - ilegal! - teritoriul dintre Prut si Nistru. Spun "ilegal", fiindca, din cauze care nu pot fi explicate in spatiul acestei rubrici, Sultanii nu au dreptul sa le afecteze integritatea teritoriala. Din 1812 rusii nu au mai fost vazuti ca "prieteni sinceri". Continuand insa mai vechea tactica, rusii au incercat, in 1829, sa capteze interesul romanilor, sa le repare o "nedreptate" multiseculara, readucand la sanul "mumei valahe" Braila, Giurgiu si Turnu Magurele. Insa, pentru aceste "reparatii" au pretins protectoratul si au introdus, din fericire, doar pentru cativa ani, administratia tarista. Desenul, realizat de Barabas imediat dupa Pacea de la Adrianopole, reprezinta momentul introducerii acestei administratii. Un mare boier al tarii, probabil Vilara, cere lamuriri ofiterului rus, dupa toate probabilitatile, Kiseleff. Discutia are loc in vecinatatea Mitropoliei, unghiul ales de Barabas fiind, dupa mine, interpretabil politic: Capitala este ascunsa privirii.