Loc de buna ziua
Autor:
Dan Radu Stanescu
11.01.2008
La tara, datul binetei intra in normele obligatorii de viata, era un fel de datorie mostenita odata cu numele ori bunurile materiale. Mi- amintesc cu emotie cum, invitat de un coleg de studentie al carui tata era preot intr-un sat din Ardeal, strabateam ulitele ca intr-un univers familial si schimbam urari de bine cu oameni necunoscuti dar prietenosi. Ca oaspete al autoritatii supreme a obstei, fara de care - chiar si atunci cand ateismul oficial era in floare - nu misca nimic in comunitate, eram tratat cu un respect special. Iar formula de salut avea un parfum de cronici stravechi. "Laudat fie Iisus!" spunea primul trecator. "In veci, amin!" raspundea celalalt. Era ceva mai mult decat un simplu "Buna ziua", o formulare care te plasa sub zodia eternitatii. La inceput, am crezut ca era o forma de adresare rezervata doar slujitorului bisericii si celor din jurul sau, dar am constatat ca nu era asa. Lauda inaltata in fiecare clipa Fiului lui Dumnezeu era o forma de intampinare fireasca intre toti locuitorii satului, multumiti ca traiesc, bucurosi ca se intalnesc. Dupa multi ani, aveam sa aud in Bavaria o formula asemanatoare. Mult mai des decat "Guten Tag" sau "Hallo", oamenii isi spun "Gruss Gott".
Sunt probabil obiceiuri care se pierd. Constat din ce in ce mai des ca oameni care locuiesc de ani de zile in acelasi bloc nu schimba nici macar o privire, ca aceiasi indivizi, colegi de multa vreme intr-o institutie, trec unii pe langa altii fara a schita un zambet. Pe strada, dialogul s-a inasprit si s-a vulgarizat. Cineva, deranjat de vreun gest sau de o vorba a celui de-alaturi, nu il intreaba pe acesta ce vrea. Intre "ce" si "vrei" se introduce de cele mai multe ori o parte a trupului omenesc, nu dintre cele aflate la vedere, sau o referire nemiloasa la mama interpelatului. "Ce ma-ta vrei?" a devenit aproape un eufemism. Aparent inofensive, aceste reactii tradeaza intoleranta noastra secreta, exclusivismul funciar, iritarea la gandul ca nu suntem singuri pe lume si ca Pamantul mai e locuit si de altii.
Visez si acum la seninatatea oamenilor din satul de langa Dej care, laudandu-l pe Domnul, ii multumeau pentru ziua pe care o traiau si se bucurau de intalnirea celor de-o seama cu ei. Sper ca nu si-au schimbat frumoasele vorbe cu care te intampinau si cu care iti deschideau usa casei.