Siemens va fuziona prin absorbtie cu firma de echipamente electrice Frosys Cluj

Autor: Mediafax 10.01.2008
Compania Siemens, controlata de grupul german Siemens, va absorbi firma de echipamente electrice si automatizari Frosys din Cluj-Napoca pe care a achizitionat-o integral anul trecut. Firma Frosys va fi dizolvata, iar patrimoniul acesteia va fi transmis integral catre Siemens SRL. Fuziunea urmareste eficientizarea structurii organizationale, fluidizarea procesului decizional si concentrarea resurselor economice ale filialelor Siemens din Austria, se arata in proiectul de fuziune. Valorile celor doua firme, calculate pe baza rezultatelor financiare de fuziune incheiate la 30 septembrie 2007, sunt de 197,95 mil. lei (54 mil. euro), pentru Siemens SRL, respectiv 21,3 mil. lei (5,8 mil. euro), in cazul Frosys. In urma absorbtiei, capitalul social al firmei rezultate va fi controlat de Siemens Aktiengesellschaft Osterreich, cu 98,72%. Fil iala Siemens din Romania a finalizat, in luna martie a anului trecut, procesul de achizitie a Frosys Cluj-Napoca, dupa ce a primit acordul Consiliului Concurentei. Frosys activeaza pe piata industriala romaneasca din anul 1995, cu echipamente si solutii in domeniul electric si al automatizarilor industriale.