Skoda lanseaza modele cu care sa concureze de la egal la egal cu marii producatori europeni

Autori: Autor test , Vlad Anastasiu 12.12.2007
Directorul executiv al Skoda, Reinhard Jung, a declarat ca grupul pe care il conduce intentioneaza sa lanseze doua noi modele pentru a "fura" din clientii companiilor franceze de automobile Peugeot Citro?n si Renault, scrie Bloomberg.
Divizia ceha a grupului Volkswagen va lansa modelul break al Skoda Fabia, precum si noul model sedan Superb. De asemenea, compania intentioneaza lansarea primului model SUV din gama Skoda, Skoda Yeti, cel mai tarziu pana in 2009, a adaugat Jung.
"Trebuie sa grabim productia de noi modele. Skoda, comparativ cu ceilalti producatori de automobile, are o gama redusa de masini", a comentat Jung. Pana in prezent compania lansa un nou model in fiecare an.
Skoda, companie care pana nu de mult era criticata pentru produsele de slaba calitate, devine din ce in ce o companie tot mai importanta pentru grupul german Volkswagen, cel mai mare producator de automobile din Europa. In primele noua luni ale acestui an, Skoda a contribuit cu aproximativ 15% din veniturile totale incasate de catre grupul german, comparativ cu procentul de 2,3% inregistrat in 2001, anul de achizitie a Skoda. Profitul inregistrat de Skoda in primele noua luni ale 2007 a crescut cu aproximativ 37% comparativ cu nivelul inregistrat pentru aceeasi perioada a anului trecut, atingand nivelul de 11,5 miliarde de coroane cehe (440 de milioane de euro).
"In ultimii ani, Skoda a inceput sa sustina serios compania germana", este de parere Stephen Pope, analist al firmei Cantor Fitzgerald din Londra. "Exista o tendinta in industria auto ca odata cu innoirea gamei de produse, perspectivele companiilor sa evolueze pozitiv", a apreciat in continuare Fitzgerald.
Skoda plateste forta de munca cu pana la 80% mai putin decat compania-mama, fiind cea de-a treia cea mai profitabila divizie a grupului german, din cele sapte cate detine Volkswagen. In cei aproape sapte ani cat au trecut de la achizitia Skoda de catre Volkswagen, actiunile producatorului german de automobile aproape ca s-au triplat, comparativ cu evolutia indicelui bursier DAX, care a inregistrat o crestere in aceasta perioada de sub 50%.
Actiunile Volkswagen sunt tranzactionate in prezent la un pret de aproximativ
156 euro/actiune. De la inceputul acestui an, actiunile Volkswagen au crescut cu 83%, inregistrand cea mai buna performanta dintre companiile care alcatuiesc indicele bursier de referinta german DAX.
Volkswagen a achizitionat compania ceha in 2000, pentru suma de 1,39 miliarde de dolari, dupa ce in 1991 grupul german semnase cu Skoda un acord de fuziune. Odata cu semnarea acordului intre cei doi producatori de automobile, efectuata la doi ani dupa Revolutia de Cafitea, prin care Cehoslovacia scapa de regimul comunist, a insemnat o transformare radicala a companiei cehe.
De la inceputul anului, Skoda a vandut aproximativ 570.000 de unitati, iar Jung este de parere ca pana la sfarsitul anului compania va vinde aproximativ 630.000 de unitati. Liderii vanzarilor Skoda sunt modelele Skoda Fabia si Skoda Roomster.
"Obiectivul nostru pentru anul viitor este sa depasim pragul de 700.000 de unitati vandute", a declarat Jung
Noile masini Skoda vor ajuta grupul german sa faca fata provocarii venite din partea producatorului francez Peugeot, cel de-al doilea producator de automobile ca marime din Europa, care a anuntat ca pana in 2010 intentioneaza lansarea a cel putin 41 de modele noi. Renault, cea de-a doua cea mai mare companie producatoare de automobile din Franta, a declarat ca intentioneaza lasarea a 26 de modele noi, cel mai tarziu pana in 2009. Noile modele lansate de companiile franceze ar putea afecta vanzarile Skoda, care a inregistrat o scadere a cotei de piata de la 2,5%, nivel inregistrat anul trecut, la 2,4%.
Prima initiativa pe care Skoda a avut-o dupa ce a semnat acordul de fuziune a fost de a proiecta alte modele, in afara modelului Skoda Favorit, singurul model aflat in productie in perioada comunista, si incercarea de inlaturare a imaginii negative pe care compania o avea.
Astfel, primul model creat de Skoda dupa semnarea acordului a fost modelul Skoda Felicia, destinat pietei occidentale. De asemenea, Skoda a lansat si o noua campanie publicitara, cu sloganul "548 de schimbari".
Primul model nou creat de catre Skoda a fost modelul Skoda Octavia, lansat in 1996. Skoda Octavia a fost primul model Skoda dezvoltat pe o platforma Volkswagen, cu motor german. Anul trecut au fost vandute aproximativ 270.274 de modele Skoda Octavia.
Gama Skoda incepe cu modelul Skoda Fabia, cel mai ieftin model Skoda, cu un pret de achizitie pornind de la 10.140 de euro si se termina cu modelul Superb, al carui pret de achizitie poate atinge chiar 38.290 de euro. Gama Renault porneste de la 9.250 de euro si ajunge la 42.600 de euro, in timp ce gama celui de-al doilea producator francez de automobile, Citro?n, porneste de la 9.090 de euro si se termina la valoarea de 33.590 de euro.
Jung a precizat ca anul viitor compania va lua hotararea daca sa produca sau nu un model mai ieftin chiar si decat modelul Skoda Fabia.
De asemenea, Skoda va mari productia de modele Skoda Octavia, introducand-o in productie si in uzinele Volkswagen din Bratislava, unde spera ca va atinge o productie de cel putin 25.000 de unitati anual. Volkswagen doreste sa introduca in productie un nou model, Voslkwagen UP, care sa fie produs in uzinele din Cehia.
In ultima perioada, Skoda s-a extins si in tari ca Rusia, India si China, unde compania doreste sa reduca pretul de achizitie al masinilor prin inlaturarea accesoriilor de lux, precum sistemul de navigatie prin satelit, dar si prin producerea masinilor pe plan local.
"Trebuie sa adaptam masinile pe care le vindem pe pietele occidentale si pentru pietele emergente", a declarat Jung. "Skoda trebuie sa studieze cu atentie posibilitatile pe care le are pentru a deveni o companie mai competitiva fata de producatorii locali", a mai adaugat el.
Spre deosebire de Renault, Skoda nu detine fabrici de asamblare a automobilelor in Asia sau America Latina, a declarat Michael Tyndall, analist al Nomura Securities din Londra. Compania franceza detine o fabrica de asamblare pentru modelul Logan in India. "Companiei cehe ii lipseste un model care sa fie accesibil pe pietele emergente", a adaugat Tyndall. "Provocarea carei Skoda trebuie sa-i faca fata este aceea de a crea modele noi cu aceeasi calitate sau chiar mai buna, fara a afecta vanzarile Volkswagen. Totul depinde doar de clienti, daca acestia isi vor da seama ca pot avea calitatea masinilor Volkswagen oferita si de catre Skoda, insa la un pret mult mai mic", a incheiat Tyndall.