Studiu SAR: Partidele se aglomereaza pe dreapta esichierului politic

Autor: Mediafax 12.11.2007
PLD este cel mai liberal partid, UDMR este cel mai euroentuziast, PD este cel mai pragmatic, iar PNL si PSD pledeaza in favoarea regionalizarii, sunt concluziile unui studiu realizat de Societatea Academica din Romania (SAR) pe baza unor chestionare trimise partidelor politice. Rezultatele anchetei sociologice realizate de SAR au fost prezentate, ieri, in cadrul unei dezbateri organizate de Societatea Academica din Romania, Grupul pentru Dialog Social si EurActiv, intitulata "Europarlamentarii fata cu Europa". In urma analizei, profilul doctrinar al partidelor romanesti se prezinta astfel: PNL, un partid neoliberal, PLD, un partid liberal conservator, PSD, un partid social-democrat, PD, un partid neoliberal, dar cu un profil neconturat clar si UDMR, un partid liberal neoliberal eurofederalist. "Co ncluzia acestei sumare treceri in revista este ca pe spatiul de centru dreapta si centru in Romania exista o aglomerare foarte mare, cu mici diferente ideologice intre partide", se arata in raport. SAR mai arata ca toate partidele politice importante din Romania sunt euroentuziaste.