Afaceri de 24 mil. euro pentru ProCA in 9 luni

Autor: Sabin Popescu 09.11.2007
ProCA Romania, divizia de distributie IT a grupului RTC, a inregistrat o cifra de afaceri de 24 mil. euro in primele noua luni ale acestui an, in crestere cu aproximativ 20% fata de perioada similara a anului trecut. Potrivit oficialilor companiei, principalii factori de crestere au fost vanzarile sustinute ale brandurilor de tip A (precum Sony sau BenQ), evolutia pietei de IT&C si dezvoltarea departamentului de service si suport. ProCA a vandut camere foto, video si accesorii Sony in valoare de aproximativ 500.000 de euro in primele trei trimestre ale anului, de circa cinci ori mai mult fata de perioada similara din 2006. Anterior, compania si-a propus ca vanzarile de echipamente audio/video Sony sa totalizeze 1 mil. euro in 2007. Compania si-a propus pentru acest an atingerea unei cifre de afaceri de 40 mil. eur o, in crestere cu peste 20% fata de 2006.