Sauditii promit sa treaca Electroputere pe profit in doi ani

Autor: Rares Jitianu 07.11.2007
Compania saudita Al-Arrab, noul actionar majoritar al producatorului de locomotive Electroputere Craiova (EPT), anunta ca societatea craioveana isi va majora productia de cinci ori pana in 2012, fara a-si majora capacitatea de productie actuala, si va deveni profitabila in 2009.
Oficialii companiei saudite au semnat ieri cu reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) contractul prin care Al-Arrab preia 62,82% din actiunile Electroputere, tranzactie de peste 120 mil. euro.
Compania saudita isi propune sa transforme Electroputere intr-un gigant international, care sa fie capabil sa concureze cu celelalte companii internationale puternice de pe piata, a spus Said Bahjat Said, presedintele companiei saudite Al-Arrab Contracting.
"Investitiile noastre la Electroputere Craiova vor viza in special productia de locomotive, in conditiile in care Al-Arrab participa intr-un program de amploare in Arabia Saudita, si anume dezvoltarea caii ferate din regiune", a adaugat Said.
Oficialul companiei saudite a mentionat ca Al-Arrab intentioneaza sa mentina tranzationarea actiunilor Electroputere Craiova la bursa. Titlurile companiei au fost ieri suspendate la Bursa de Valori Bucuresti pentru protectia investitorilor, urmand sa revina astazi la tranzactionare. Pe langa AVAS, ceilalti actionari sunt investitori privati care au intrat in posesia actiunilor la inceputul anilor '90, prin Programul de Privatizare in Masa.
Transferul dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni al Electroputere Craiova va avea loc pana la sfarsitul anului, odata cu efectuarea platii contravalorii titlurilor de catre compania saudita Al-Arrab, iar AVAS va continua sa monitorizeze respectarea clauzelor contractuale.
"Aceasta privatizare reprezinta un moment deosebit de important pentru statul roman, deoarece aceasta vine dupa cinci incercari nereusite, societatea fiind deja in pragul de insolventa", a spus Teodor Atanasiu, presedintele AVAS.
Al-Arrab va plati statului 2,34 milioane de euro pentru pachetul de 78.009.632 de actiuni, reprezentand 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova, va asigura un capital de lucru de 37 de milioane de euro si va realiza investitii de 23,084 milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea si retehnologizarea uzinei si 3,084 milioane de euro investitii de mediu.
Compania saudita si-a asumat si datoriile Electroputere, evaluate la circa 44 de milioane de euro, precum si garantiile comerciale catre banci, in suma de 20 de milioane de dolari.
Procesul de privatizare a Electroputere Craiova s-a realizat prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, compania saudita fiind asistata de casa de avocatura Bostina si Asociatii.
"Este un moment istoric prin care devenim parte a Comunitatii Europene, precum si a Uniunii Europene", a declarat Said Bahjat care a precizat ca societatea face parte dintr-un grup ce conduce in Orientul Mijlociu si Arabia Saudita circa 30 de companii cu o cifra de afaceri totala de 40 de miliarde de dolari.
Al-Arrab Contracting este o societate cu raspundere limitata, compania fiind constituita pe o durata determinata de 20 de ani, incepand cu data de 8.01.1999 si pana la data de 4 iunie 2018, cu posibilitatea prelungirii automate pentru o durata identica.
Electroputere a inregistrat in primele noua luni ale anului pierderi de 30,7 mil. lei (9,16 mil. euro), la fel ca si in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri a companiei a scazut insa cu 12%, la 95,7 mil. lei (28,5 mil. euro). Compania avea la sfarsitul lunii septembrie datorii totale de 209 mil. lei (62,4 mil. euro), in crestere cu 10% fata de inceputul anului.
Numarul de angajati ai companiei se ridica la 2.560, cumparatorul din Orientul Mijlociu urmand a creste numarul locurilor de munca din cadrul companiei.

Angajamentele Al-Arrab
Va plati statului 2,34 milioane de euro pentru pachetul de 78.009.632 de actiuni, reprezentand 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova;
Va asigura un capital de lucru de 37 de milioane de euro;
Va realiza investitii de 23,084 milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea si retehnologizarea uzinei si 3,084 de milioane de euro investitii de mediu