Contor Group Arad se va lista la BVB in decembrie

Autor: Stefana Mladin, ZF Transilvania 06.11.2007
Contor Group Arad a anuntat ca se va lista la Bursa de Valori Bucuresti cu un pachet de pana la 20% din actiuni, prin intermediul unei oferte publice initiale care va avea loc in luna decembrie 2007. Potrivit lui Tudor Caracioni, presedintele Contor Group, hotararea a fost luata in urma consultarilor cu un fond de investitii extern privind listarea la bursa a companiei. "Este o perioada de acumulari in care compania a lansat in productie cateva sute de mii de contoare care vor fi livrate la inceputul lui 2008 spre Germania, Franta si fostele state ale Uniunii Sovietice", a precizat Caracioni. Proiectele de investitii ale companiei s-au ridicat la peste 5 mil. euro in ultimii trei ani, din care aproximativ 2 mil. euro in cercetare-dezvoltare produse si piete noi. Con tor Group a inceput in 2007 extinderea portofoliului de desfacere spre Rusia, Ucraina, Orientul Mijlociu si Africa. De asemenea, aproximativ 3 mil. euro reprezinta investitii in mecanizari-automatizari destinate maririi capacitatilor de productie. "Aceste investitii ne permit sa ne consolidam portofoliul de clienti si sa ne intarim pozitia castigata alaturi de cei 5 - 6 competitori majori, activi pe piata europeana a aparatelor de masurare", a precizat Caracioni. Contor Group a castigat, recent, doua licitatii internationale, totalizand un numar de peste 20.000 de contoare, si spera sa faca livrari importante in tarile fostului bloc sovietic. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 14 mil. euro, conducerea societatii estimand o dublare a capacitatii de productie si a cifrei de afaceri pana in 2010.