Fiul bucataresei (VI)

Autor: Marius Oprea 02.11.2007
"Parinte, iadul nu-i acolo unde spui"

Sudoarea se scurge de pe fata pe gat - in urcusuri prin paduri si desisuri, presarate cu spaima ca "banditii" se afla dincolo, te vad prin catarea pustii. "Ei nu cunosc mila si iertare", le spunea deseori locotenent-colonelul Pavel Aranici subalternilor sai din Serviciul "Bande" al Securitatii.

Acum incerca el insusi aceste cuvinte, desi ceea ce cautau atunci, in acea zi de martie a anului 1954, nu erau chiar niste banditi, ci o fata din Sercaita Fagarasului, despre care aflasera ca "traise" cu unul dintre partizani. Sudoarea - oricat de des e stearsa de pe fata, cu batistele largi, tivite cu dungi albastre si cu monograma lui, tesuta de mama si calcata cu apret de catre sotie - se inteteste. Rau soarele de pe gat se intalnesc cu cele de la subsuori, coboara in zona inghinala si de acolo pe picioare, de-a dreptul in bocancii cazoni, umezind sosetele groase de bumbac. Asa arata "munca la Securitate" a lui Pavel Aranici, "fiul lui Natural si Iuliana, din Satu Mare", de profesie bucatareasa. Frica isi gasea insa compensatii. Mai intai, puterea asupra celorlalti, putere care insemna sa poti dispune de viata si de moartea lor.
Tanarul (aproape) colonel are o minte organizata, pusa cu totul si fara de crutare in slujba "luptei de clasa". Stie ca muntele nu este cald pentru nimeni, stie ca vantul, ploaia, ninsoarea ii lovesc pe toti la fel. Stie ca foamea nu are culoare politica si nici idealuri. Asa ca, intre primele masuri pe care le ia, este si aceea ca, dupa ce face un inventar al tuturor "bandelor" si "banditilor" care traiesc pe teritoriul Romaniei, sa "blocheze resursele". Adica, altfel spus, toate rudele, vecinii, prietenii, cunostintele celor fugiti in munti sunt ridicate la miez de noapte din casele lor, fara alegere. Orice informatie, smulsa, sub amenintarea cu deportarea la Canal, dupa batai crancene, urmate fara mila de devastarea gospodariei, se aduna, fiseaza si "exploateaza" din punct de vedere "operativ". Aranici a organizat posturi de panda la locurile in care cei din munti coborau spre a primi hrana si unde deseori s-a intamplat ca ei sa cada prada ambuscadelor Securitatii. Astfel ca omul s-a vazut, curand, laudat pentru metodele sale. A fost evidentiat, dar a avut si esecuri. Astfel, intr-un raport al corpului de inspectii din Securitate, era criticata o actiune pe care o desfasurase pe dealurile de la vest de Cluj, "in care a fost angajat un colectiv de peste 3.000 de oameni, pe o zona cu perimetrul de peste 130 km, si care a esuat din cauza aplicarii mecanice a planului intocmit de sus. Actiunea desfasurata in Regiunea Cluj a dovedit o data mai mult existenta deficientelor in pregatirea specifica si militara a ostasilor. De subliniat ca in intreaga actiune nu s-a pastrat nici un fel de conspirativitate, comenzile dandu-se cu glas tare, in asa fel incat banditii puteau sa auda de la distante mari apropierea trupelor si deci sa-si ia masuri de precautie. Tot in aceasta actiune, o mare parte a ostasilor n-au pastrat disciplina focului, nu au stiut sa remedieze incidentele de tragere, nu au stiut sa foloseasca focul la distanta mica, fapt pentru care au existat accidente (ranirea a 4 ostasi, prin imprudenta). In general, operatiunea s-a desfasurat foarte defectuos, asa incat, desi in cursul celor 28 de zile de actiune s-a luat contactul cu banditii de 26 de ori, nu s-a reusit sa se prinda decat cu multa greutate doi banditi, si acestia infirmi (unul schiop si unul orb)". Fireste, acest raport intocmit de Serviciul Inspectii din conducerea superioara a Securitatii arata numeroasele dificultati pe care le-a intampinat in "munca" sa colonelul Pavel Aranici. Mai importante decat cele din teren, marile sale probleme au fost pricinuite de dificultatea de a se orienta, ca "nou-venit", intr-o institutie in care colaborarea era subminata deseori de suspiciune, iar sefii nu ezitau sa-si besteleasca, la cel mai mic pretext, subalternii. Dar Aranici a iesi din impasuri. Putea fi acuzat de orice, nu de "impaciuitorism" sau "delasare". A propus masuri si mai dure impotriva rudelor celor fugiti. A reusit sa-si convinga superiorii sa foloseasca in cautarile sale caini dobermann, special dresati spre a ataca oameni. A pus la cale si conspirarea unor agenti ai Securitatii in calugari la Manastirea Sambata din Muntii Fagaras, unde in acea zi de martie a anului 1954 urca prin paduri, insotit de latratul furios al cainilor, in mijlocul soldatilor din trupele Securitatii, spre a prinde o fata.
In mod paradoxal, sotia sa Elisabeta si-l reaminteste pe Pavel drept un om bun si bland, o fire mai degraba introvertita, ascunsa - chiar si fata de ea. "N-a spus niciodata ca ala e al dracului sau nu stiu ce... Pleca pe teren cate o luna de zile. Cinci zile venea acasa, restul era pe teren, dar nici macar telefon nu mi-a dat, sa-mi spuna ca e bine sau sa ma intrebe ce fac, ca eu ramasesem cu copiii. Obiceiul asta prost l-a avut... Niciodata n-a dat un telefon. Indiferent unde a fost, niciodata nu mi-a spus 'vezi ca vin mai tarziu'". Elisabeta ii intuia drumurile la intoarcerea acasa din mirosul aspru al fricii. Aceasta din urma este o inchipuire. Mi-a venit in minte cand, cu vocea lui egala si calda, seful fostilor partizani fagaraseni, Ion Gavrila Ogoranu, povestea intr-o camera rece de hotel, undeva in nordul extrem al tarii, in care soarta a facut sa ne intalnim: "Daca Securitatea s-a intors din munti inca o data cu mainile goale, fara sa ne prinda, si-a revarsat intreaga ura prin masive arestari, de-a valma, fara nici o logica. Intai, s-au napustit asupra familiilor noastre, luand din fiecare ostatici. Ni s-a trimis vorba ca, daca nu ne astamparam, ii vor ucide. Unii au murit in inchisoare, ceilalti au venit din infern cu urme grele, nevindecabile." Mi-a spus apoi povestea fetei din Sercaita, care a fost in cele din urma prinsa, scoasa cu greu de oamenii lui Aranici, fiul bucataresei, din coltii cainilor. Dupa o vreme, fata a iesit din inchisoare, dar cu mintea ratacita. A revenit in sat. Iar cand preotul din biserica, la prima slujba la care ea s-a dus, a vorbit despre iad, fata a spus: "Parinte, iadul nu-i acolo unde spui dumneata, iadul ii acolo unde am fost eu".